Seat Ibiza Cupra, rapidul de Martorell



Seat este o marcă sportivă prin excelență. Când însă adaugă ingredientele necesare, modelele constructorului iberic trec de la aspectul dinamic la cel agresiv și de la un stil activ la cel impetuos. În gama Seat versiunile cu un caracter sportiv accentuat poartă prenumele „Cupra” (Cup Racing) și se nasc al aceeași uzină Matorell ca întreaga familie de modele spaniole.
Sub capotă se află un motor de 1.4 litri TSI supraalimentat de o turbină și un compresor volumetric, agregat cu o configurație ușor modificată pentru a putea genera 180 de cai putere. Propulsorul, o declinare a motorului de 1.4 litri de 170 de cai putere, este cuplat la o transmisie automată de tip DSG cu șapte trepte.
Interiorul se remarcă și el prin câteva dotări specifice sportivelor care țin la imaginea lor. Habitaclul este decorat cu scaune sport, un set de pedale perforate din aluminiu, în timp ce volanul și levierul cutiei de viteze sunt individualizate după standardul versiunilor Cupra.
Seat continuă tradiția începută în anul 1999 de a furniza în clasa subcompactelor un automobil care să impună respect și să răspundă ferm provocărilor.
Elementele de natură sportivă inspirate de conceptul Bocanegra, au fost păstrate însă există și detalii noi care prin prezența lor transmit o doză suplimentară de dinamism. Seat a operat modificări la secțiunea frontală a nivelul spoilerului și a prizelor de aer, în timp ce partea din spate se evidențiază prin evacuarea cromată – o țeavă de eșapament trapezoidală montată pe mijloc. Spoilerul spate găzduiește prize aerodinamice plasate pe capătul acestuia, doi catadioptri reflectorizanți plasați la baza spoilerului și un difuzor de aer cu un profil mai aparte.
Trenul rulant este echipat cu anvelope Pirelli de 215/40 și jante de 17 inch cu spițe duble, un accesoriu nelipsit din bagajul de dotări al oricărei sportive care se respectă.
În ceea ce privește lista echipamentelor din dotarea de bază, noua sportivă de top dispune de sistemul de siguranță activă ESP, patru airbaguri, sistemul de asistare la plecarea de pe loc în rampă – Hill Holder Control și pneuri cu senzori de monitorizare a presiunii.