Seat știe cum să se facă văzută în mijlocul evenimentelor. Chiar dacă anul acesta standul lor este sărăcăcios în privința noutăților, spaniolii au atras atenția jurnaliștilor cu un prototip emoționant denumit Bocanegra (gură neagră). Acesta întruchipează noua Ibiza, modelul cu cele mai bune vânzări la Seat, ce urmează să ajungă pe piață până în martie 2009.
Studiul de design este prima etapă firească pe care o parcurge orice viitor nou model, însă vehiculul de față este un pic mai special prin prisma faptului că evocă cel mai bine sloganul Auto Emocion.
Designul agresiv, caracterul sportiv trădează adevăratul spirit al mărcii Seat dar, în același timp, dovedește potențialul inovator și forța limbajului de design creat în atelierele ibericilor de la Martorell.
Dacă partea exterioară pare foarte aproape de forma finală, nu același lucru se va întâmpla cu interiorul, care va păstra prea puține caracteristici întâlnite la conceptul Bocanegra. Probabil volanul sportiv, cu trei spițe și padele pentru schimbarea vitezelor sau instrumentarul de bord ce dispune de un ecran situat între vitezometru și turometru unde șoferul poate citi informații legate de utilizarea telefonului mobil vor fi păstrate și la modelul de serie. În ceea ce privește materialele și calitatea aplicată finisajelor din habitaclu nu ne îndoim că acestea vor fi superioare celor întâlnite pe superbul prototip Seat ce îmbracă forma unui sport-coupe.
Acoperișul panoramic furnizează o cantitate de lumină importantă amplificând senzația de spațialitate a interiorului.
Conceptul este propulsat de o unitate 1.4 bi-turbo cu tehnologie TSI, conectată la o cutie de viteze automată cu dublu ambreiaj DSG în șapte trepte, ce poate fi acționată în modul manual sau automat prin intermediul unor padele aflate pe volan. Nu vor lipsi propulsoarele diesel de 1.9 litri, apreciate pentru eficiența la capitolul consum.
Sunt prevăzute și versiuni sportive, FR echipată cu un motor de 150 de cai putere sau vârful gamei reprezentată de Cupra, ce va avea în dotare un agregat turbo cu o cilindree de 1800 cmc.
Jantele de 19 inch încălțate cu pneuri de dimensiunea de 235/35 par să ne confirme intenția constructorului spaniol de a diversifica gama de modele cu ediții de înaltă ținută sportivă.
Seat va oferi noul Ibiza în două versiuni de caroserie cu trei și cinci uși și va prelua numeroasele elemente de design de la Bocanegra. Modelul de serie va fi dezvăluit în luna mai la Salonul Auto de la Madrid, prilej cu care vor fi anunțate toate amănuntele legate de preț și dotări.