Sala de Arte „Elena Greculesi” a Bibliotecii Bucovinei „I. G. Sbiera” a găzduit, joi seară, un concert de colinde susținut de cunoscuta interpretă de muzică folk, fostă componentă a Cenaclului „Flacăra”, Mihaela Popescu. Zeci de suceveni, tineri și vârstnici, au venit să o întâmpine cu aplauze pe îndrăgita interpretă, care, pentru o oră, ne-a făcut să uităm de grijile cotidiene și să trăim „seara lui Crăciun”. Printre cele 12 colinde românești interpretate de Mihaela Popescu, sub genericul „Florile Dalbe”, multe dintre cântece adunate chiar de suceveancă de la bătrânii din satele bucovinene, pe vremea când era nelipsită de chitara cu care a bătut zeci de scene ale țării, dar și din străinătate (piese care și-au găsit locul și pe un CD), scriitoarea și publicista Angela Furtună, membră a Uniunii Scriitorilor din România, a reușit să „strecoare” câteva texte clasice de celebrare a Crăciunului, tocmai pentru ca o seară de colinde să devină o seară magică. „Am venit aici la voi…”, „Bună seara lui Crăciun”, „Viflaime, Viflaime”, „Astăzi s-a născut Hristos”, sunt doar câteva dintre colindele care au încălzit sufletele sucevenilor, într-o seară friguroasă și cu multă ceață. „Deschide inima om bun/, Că este seara lui Crăciun/. Aprinde candela de sus/, Să intre-n casa ta Iisus” au fost doar câteva dintre versurile alese și interpretate, pe acorduri de chitară, de Mihaela Popescu. Aplauzele nu au contenit să apară după fiecare piesă interpretată. Persoanele aflate în Sala „Elena Greculesi” au cântat împreună cu interpreta. „Vreau să mă întorc mai mult către muzică. Voi cânta, săptămâna viitoare, într-un festival la Reghin, alături de Ștefan Hrușcă. Cred că ar fi cazul să acord mai multă atenție muzicii, mai ales că lumea mă invită la concerte, nu m-a uitat, chiar anul trecut am fost în Germania și am cântat în preajma sărbătorilor de iarnă pentru comunitatea românească de acolo. A fost minunat să văd cum se regăseau românii plecați peste graniță în piesele pe care eu le dăruiam lor cu toată dragostea. Muzica folk nu a murit în România. Sunt câteva festivaluri de prestigiu, cum este „Om bun”, și avem și voci tinere foarte bune”, ne-a mărturisit Mihaela Popescu, înainte ca spectatorii să o asalteze cu zeci de buchete de flori.




