Asociația Culturală Spectacol ART, în parteneriat cu Teatrul de Balet Sibiu, organizează sâmbătă, 7 mai a.c., la ora 19.00, la Casa de Cultură Gura Humorului, o seară extraordinară de balet.
Spectacolul, care s-a bucurat de un real succes la publicul de toate vârstele, este structurat în două părți: Anotimpurile, pe muzica lui Antonio Vivaldi, și Gala Internațională de Balet, care conține fragmente celebre din diverse epoci ale dansului.
Teatrul de Balet Sibiu a fost înființat în anul 2008 și este constituit oficial din corpul de balet al Casei de Cultură a municipiului Sibiu, instituție subordonată Consiliului Local al municipiului Sibiu, ceea ce-l face să fie o companie unică în felul său în România.
A debutat cu doar zece balerini fondatori, dar numărul lor crește constant, fiind alcătuit astăzi din 38 de artiști cu o medie de vârstă de 22 ani, care provin din școli, țări și continente diferite (Japonia, SUA, Noua Zeelandă, Regatul Unit al Marii Britanii, Canada, Republica Dominicană, Italia, Franța, Spania și România).
Reprezentațiile sunt susținute pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor și includ spectacole de balet din repertoriul clasic („Lacul Lebedelor”, „Don Quijote”, „Frumoasa din Pădurea Adormită”, „Giselle”, „Spărgătorul de nuci”, „Chopiniana”), creații neoclasice și de divertisment („Carmen”, „Romeo și Julieta”, „Pas de quatre”, „Noaptea Walpurgiei”), dar și lucrări moderne („Mandarinul miraculos”, „Trilogia Ionesco”).
Teatrul de Balet Sibiu, care susține anual proiecte de anvergură cu participarea mai multor colective artistice, a efectuat deja, în scurta sa existență, turnee în țară și în străinătate.
Biletele se pot procura de la casa de bilete de luni până vineri, între orele 8.00 – 16.00.
Preț întreg – 50 de lei, preț redus (elevi, studenți, pensionari) – 40 de lei.
Relații suplimentare la tel. 0745.812.271 și 0730.650.743.





