Cultural

„Seara de Poezie”, vineri, la Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava

„Seara de Poezie”
„Seara de Poezie”

Casa de Poezie „Light of ink” și Editura Junimea, în parteneriat cu Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava, organizează o nouă Seară de Poezie – 5.
Evenimentul va avea loc vineri, 9 iunie 2023, începând cu ora 18.00, în spațiul expozițional (etajul al III-lea) al Teatrului Municipal „Matei Vișniec”.
Invitatul Serii de Poezie este poetul Călin Dănilă. Seara de Poezie este dedicată lansării volumului „Orchestra π”, apărut în colecția „Numele poetului (debut)” la Editura Junimea, Iași. Volumul va fi prezentat de criticul literar Șerban Axinte. Moderatorul acțiunii este poetul Vlad Sibechi.
Călin Dănilă s-a născut pe 22 ianuarie 1965, la Fălticeni. Este licențiat în Educație Fizică și Sport – Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Din anul 1994 este cadru didactic la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” din Fălticeni. Este membru al grupării literare „Zidul de hârtie” din Suceava. Participant la numeroase festivaluri literare și tabere de creație, a susținut mai multe lecturi publice în țară și în străinătate. Câștigător al Festivalului Național de Poezie „Costache Conachi”, ediția a XXX-a, Tecuci, 2022. Juriul: Florina Zaharia, Horia Gârbea, Gellu Dorian, Lucian Vasiliu (președinte), Dan Vâță (secretarul concursului). Criticul literar Șerban Axinte susține că: „«Orchestra π» e recuperarea unui univers interior și a unei vieți resimțite ca iraționale. Este marele alibi pe care autorul ei îl are ca să nu participe la o viață comună și aridă, ca să trăiască așa cum o face personajul din cartea sa, un protagonist sinteză a multor altora. Călin Dănilă știe că realitatea e cu totul altceva decât ceea ce ni se înfățișează privirii. Din acest motiv e nevoie de o contra-privire, de una piezișă. Vocile din carte, sunetele «orchestrei» par atonale. Dar dodecafonia nu e un scop în sine. Este, poate, o cale neconvențională și derutantă de impunere a unei idei de o gravitate de-a dreptul tulburătoare: comedia – ultimul stadiu al tragediei”.

Recomandări

Zeci de elevi din Suceava, Chișinău și Cernăuți au participat la concursul de recitare a liricii eminesciene „La Putna”

Ana Maria Moglan a câștigat marele premiu al concursului de recitare a liricii eminesciene „La Putna”