Mălini

Seară bucovineană de neuitat, pentru artiștii populari din țară

Artiștii au petrecut momente unice, la Pensiunea „La Filuță”
Artiștii au petrecut momente unice, la Pensiunea „La Filuță”

Seară de neuitat pentru oaspeții veniți din toată țara, artiști consacrați de muzică populară, compozitori, interpreți, coregrafi, directori de ansambluri folclorice, care au poposit miercuri la Pensiunea „La Filuță”, din comuna Mălini, satul Văleni Stânișoara.
Aflați în Bucovina pentru a sărbători 55 de ani de activitate a Ansamblului Artistic „Ciprian Porumbescu”, oaspeții au putut admira frumusețea locurilor, dar au gustat și din delicatesele zonei, pentru care au promis că vor reveni ori de câte ori vor avea posibilitatea.
Șarete, buciumași, fanfară
După ce au vizitat miercuri Casa memorială „Ciprian Porumbescu” de la Stupca, au depus flori la mormântul compozitorului și s-au închinat la Mănăstirea Voroneț, spre seară, în jurul orei 16:30, artiștii au ajuns la Poiana Mărului.
Patronul Pensiunii „La Filuță”, Filuță Cerlincă, le-a pregătit invitaților o primire specială. Câteva șarete la care erau înhămați cai de munte, împodobiți cu clopoței, fanfara din Forăști și câțiva buciumași i-au întâmpinat pe interpreții veniți din țară. Tinere îmbrăcate în costume populare i-au servit pe oaspeți cu pâine și sare, după cum este tradiția.
Spiritul ospitalității bucovinene
Cunoscuta interpretă de muzică populară Ștefania Rareș, care a început să cânte, în 1959, la Ansamblul „Ciprian Porumbescu”, ne-a spus că se simte foarte bine în Bucovina și, deși nu a cântat foarte mult la Suceava, doar doi ani, aceste locuri îi trezesc multe amintiri. „Seara aceasta nu o voi uita niciodată”, a mai spus interpreta.
În spiritul ospitalității bucovinene, cei 250 de oaspeți au fost invitați să ia loc la mesele deja pregătite, pe care se aflau tot felul de bunătăți specifice zonei.
Pe platouri de lemn erau așezate preparate din carne, pastramă de porc, cârnaț de casă, chișcă, slănină cu ceapă roșie, caș și urdă, legume proaspete. Nu au lipsit cănile de ceramică, cu vin de casă delicios, dar nici țuica de prună, afinata, fragata, zmeurata, preparate din fructele de pădure ce cresc în zona Mălini.
Cântec, joc și voie bună
Pâinea de brutărie a fost înlocuită „La Filuță” cu turte coapte pe plită, iar prăjiturile de cofetărie cu plăcinte poale-n brâu. Toate au fost „asezonate” cu o muzică de fanfară, dar și cu cântec, joc și voie bună, în compania grupului bărbătesc „Floare de Mălini”. Îmbrăcați în costume populare, „fiii” satului au încins o horă, la care i-au invitat și pe oaspeții din țară.
La 3-4 grade Celsius, a fost bine-venită puțină mișcare și pentru invitați, care au avut timp toată seara să cunoască bucătăria bucovineană, dar și spiritul oamenilor din această zonă.
Vițel la proțap, stropit cu vin
Oaspeții au mai gustat miercuri seară din gustoasele sărmăluțe în cuib cu costiță afumată și mămăliguță, dar, de departe, cel mai așteptat preparat a fost vițelul la proțap. Acesta a fost pregătit chiar în fața oaspeților.
Bucătarul pensiunii, Ovidiu Procopeț, a avut grijă să rumenească vițelul și ne-a povestit că această operațiune se face după ce vițelul a stat zece zile în baiț, în care se pun multe mirodenii. Bucătarul a ales, pentru fript carnea, lemne de esență tare, fag, care păstrează focul la o temperatură ridicată, dar dă și o aromă specială cărnii. Din vițel s-au înfruptat toți invitații, care au stropit friptura și cu puțin vin de casă.
Pomana porcului
Pe lângă vițel la proțap, oaspeții au gustat „La Filuță” și din „pomana porcului”, o tochitură din carne de porc, pe care bucătarul a gătit-o în fața lor. Un amestec de arome și gusturi care a fost pe placul tuturor celor care au petrecut o noapte la pensiune.
Petrecerea s-a terminat târziu în noapte, după ce invitații s-au adunat în jurul unui foc de tabără, aprins pe un deal din apropierea pensiunii. Muzica, dansul și voia bună au fost la unison.
Membrii Ansamblului „Ciprian Porumbescu”, împreună cu invitații lor, artiști din toată țara, au petrecut o seară pe care cu greu o pot uita, la aniversarea a 55 de ani de activitate a ansamblului sucevean.

Pensiune cu „circuit închis”

Pensiunea „La Filuță” este de tip „circuit închis, all inclusive. Poate fi închiriată doar grupurilor și oferă servicii de cazare excelente, unde cei care aleg să-și petreacă câteva zile împreuna cu familia, prietenii apropiați sau organizează o întâlnire de afaceri nu sunt deranjați de alți turiști din pensiune. Pensiunea se află la 60 km de municipiul Suceava și 35 km de municipiul Fălticeni, mai exact în satul Văleni Stânișoara, din comuna Mălini.
După cum au spus și cei care au trecut măcar o dată pe „La Filuță, „este un loc unic și original”. Obiectivul principal al restaurantului este „stâna turistică”, unde turiștii pot vedea cum se prepară cașul, urda, balmoșul și multe alte preparate tradiționale cu specific bucovinean.

Mălini: Seară bucovineană de neuitat, pentru artiștii populari din țară

Recomandări

Liviu Bazarcă, răzeș din Țara Dornelor, a făcut senzație la Masterchef, cu bucate delicioase și un lup de peste 30 de ani

Zeci de oameni au participat sâmbătă la o clacă de lutuit și au dat o nouă față căsuțelor huțule, la Brodina

Artiști consacrați și coruri cunoscute și apreciate de publicul bucovinean vor concerta la concertul caritabil de pricesne și cântări religioase „DAR spre Înviere”