Sean Penn, câștigătorul Oscarului pentru rol principal masculin („Milk”), cunoscut ca actor indie, atras de rolurile dificile și de interpretarea unor personaje puternice, este considerat unul dintre cei mai talentați artiști și regizori ai generației sale, implicat în sprijinirea mai multor cauze. Potrivit AFP, Penn a câștigat al doilea premiu Oscar din cariera sa pentru interpretarea politicianului Harvey Milk, primul om politic din California care recunoscuse în mod public că este gay și care a fost ales într-o funcție publică, dar care a fost asasinat ulterior, în 1978.
„Trebuie să obținem drepturi egale pentru toată lumea”, a declarat Penn în discursul său, referindu-se la cei care se împotrivesc căsătoriilor gay, interzise în California în urma unui referendum, acum patru luni. „Este o mare lașitate să îți fie atât de frică să acorzi aceleași drepturi altor bărbați precum cele pe care ți le dorești pentru tine însuți”, a declarat Penn.
Aproximativ 18.000 de cupluri de același sex s-au grăbit să se căsătorească în 2008, în California, după ce Curtea Supremă a decis că mariajele gay sunt legale în acest stat. Printre acestea s-au aflat câteva cupluri faimoase, precum Ellen DeGeneres și partenera ei, Portia de Rossi, actorul japonezo-american George Takei (Mr. Sulu din seria „Star Trek”), care s-a căsătorit cu partenerul lui, Brad Altman. În luna noiembrie, însă, Propunerea Opt, care amendase constituția statului California să recunoască doar căsătoria dintre bărbați și femei, a fost votată prin referendum.
Votarea acestui referendum a cauzat proteste violente, iar cuplurile deja căsătorite, se află în prezent într-o dilemă legală. Curtea Supremă din California va audia pe 5 martie pledoariile avocaților care vor încerca să anuleze referendumul. Curtea trebuie să ia o decizie într-un interval de 90 de zile după audierile pledoariilor.
Penn i-a cerut președintelui Barack Obama să își modifice poziția față de căsătoriile gay, declarând că „este ceva inevitabil… deoarece acestea nu reprezintă un lux al oamenilor, ci nevoi ale oamenilor, care trebuie satisfăcute”.
Dustin Lance Black, scenaristul filmului „Milk”, a fost recompensat cu premiul Oscar la categoria Cel mai bun scenariu adaptat, cerând și el drepturi egale pentru persoanele gay din America.
Interpretare deosebit de realistă
Harvey Milk sa fost asasinat în 1978, împreună cu George Moscone, primarul orașului San Francisco, de către politicianul Dan White, interpretat în film de Josh Brolin.
Penn, în vârstă de 48 de ani, a câștigat, duminică, premiul Oscar la categoria „cel mai bun actor în rol principal” pentru interpretarea reușită a politicianului gay în filmul „Milk”. Penn și-a câștigat celebritatea la mijlocul anilor ’90 și a primit primul său Oscar în 2003, pentru rolul din „Misterele fluviului/ Mystic River”.
Gus Van Sant, regizorul filmului „Milk”, l-a descris pe Sean Penn ca fiind „un Brando al generației sale” și a declarat că Penn a fost prima lui opțiune pentru acest rol.
Scenaristul filmului Dustin Lance Black a mărturisit că interpretarea lui Penn a fost incredibil de realistă. „Nu știu cum a reușit să o facă”, a mărturisit Black. „Sean s-a transpus în fizicul și în sufletul lui Harvey Milk”.
Acest premiu este cel mai recent și probabil cel mai valoros din strălucitoarea carieră a lui Penn, actor marcant al generației anilor ’80, care, în ciuda succesului de public și critică înregistrat, a rămas întotdeauna un neadaptat al Hollywood-ului, fapt recunoscut de actor și în timpul ceremoniei de duminică.
O singură dată, în 2008, Penn a părut să nu aprecieze Oscarurile, într-un interviu acordat cotidianului francez Le Monde, când a descris sezonul premiilor ca fiind un loc „în care manipularea și marketingul sunt premiate”.
Disprețul lui Penn față de tacticile de marketing este aproape legendar. Actorul american acordă interviuri extrem de rar și a fost una din absențele notabile de la gala Globurilor de Aur din luna ianuarie.
Pe măsură ce cariera lui Penn a devenit tot mai înfloritoare, actorul s-a transformat într-un activist politic tot mai influent, care a deranjat cercurile conservatoare din Statele Unite din cauza declarațiilor sale la adresa fostului președinte american George W. Bush, despre care a spus că ar trebui acuzat și destituit. În discursul de duminică, Penn l-a omagiat pe președintele Barack Obama, declarând: „Sunt foarte mândru că trăiesc într-o țară care a fost dispusă să aleagă președinte un bărbat elegant și într-o țară din ale cărei durități s-au născut artiști curajoși”.
Totodată, el le-a cerut americanilor care au votat împotriva căsătoriilor gay să își regândească poziția, rugându-i „să se așeze, să se gândească și să anticipeze marea lor rușine din viitor și rușinea din ochii nepoților lor, dacă vor continua să sprijine această idee”.
A generat controverse numeroase
Penn a generat adeseori numeroase controverse. El a fost acuzat că a vizitat Irakul în decembrie 2002, la două luni după ce plătitse 56.000 de dolari pentru o reclamă în prestigiosul Washington Post prin care protestase împotriva „războiului terorii” al administrației Bush și împotriva planurilor lui de invadare a Irakului.
Despre Penn se spune că s-a împrietenit și cu președintele Venezuelei, Hugo Chavez, o altă „țintă predilectă” a administrației Bush.
Născut în august 1960 în Los Angeles, fiul regizorului Leo Penn și al actriței Eileen Ryan, Penn a crescut chiar în inima industriei de la Hollywood, pe ai cărui conducători i-a supărat adeseori, refuzând să joace potrivit regulilor lor.
Penn a debutat pe Broadway în 1981, în piesa „Heartland”, iar în film – în lungmetrajul „Taps”, în 1981, câștigând puțină notorietate după rolul surferului din filmul „Colegiul Ridgemont”, din 1982.
Nu actoria l-a propulsat la statutul de celebritate mondială, ci căsătoria din 1985 cu Madonna, alături de care a jucat în „Shanghai Surprise”, o mare deziluzie a anului 1986.
După o căsătorie turbulentă de patru ani, în timpul căreia el a făcut 32 de zile de închisoare în 1987, cei doi au divorțat.
Penn a acceptat apoi rolurile din filmele „Culori” (1988), alături de Robert Duvall, în rolul sergentului brutal din „Victime de război” (1989) al regizorului Brian de Palma și în comedia „Nu suntem îngeri” (1989), alături de Robert De Niro.
Sean Penn a debutat ca regizor în 1991, cu „Frații/ The Indian Runner”, un impresionant film despre dramele războiului din Vietnam, inspirat de un cântec al lui Bruce Springsteen.
Penn a jucat rolul unui avocat perfid în thrillerul din 1993, „Carlito”, după care a declarat că se retrage din meseria de actor pentru a deveni regizor, regizând „Răzbunarea” (1995), cu Jack Nicholson și Anjelica Huston.
În 1995, Penn a acceptat să joace în filmul regizorului și prietenului său, Tim Robbins, – „Culoarul morții” – pentru care a primit prima lui nominalizare la Oscar.
Pe măsură ce imaginea lui de „băiat rău” începea să pălească, Penn a primit alte două nominalizări la Oscar – pentru „Acorduri și dezacorduri” (1999) și pentru rolul tatălui handicapat din „Eu sunt Sam” (2001).
De la începutul anilor 1990, Penn este căsătorit cu a doua lui soție, Robin Wright Penn, starul din „Forest Gump”, alături de care are doi copii.