2007 a început cum nu se poate mai bine pentru Lamborghini. Luna trecută fabricantul de mașini supersport a consemnat un nou record de producție. La uzina din Sant’Agata Bolognese a fost construit modelul Gallardo cu numărul 5000. Evenimentul vine să confirme evoluția pozitivă și trendul ascendent din ultimii ani al mărcii italiene pe piața globală. Gallardo a fost introdus în 2003 și creat pentru a rivaliza cu Ferrari F 430. În noiembrie 2005 se asambla modelul cu numărul 3000. Gallardo este cel mai bine vândut model Lamborghini, iar versiunea cu propulsorul V10 de 520 CP se bucură de cea mai bună priză la public.
