„Pădurile noastre…”
„În partea de miadă noapte a Moldovei se află moșia regească Broșteni. Acolo sunt încă păduri unde nu s’au audit sunetul securei și pe unde nici nu au călcat poate picior omenesc…Sute de plute trec în toată diua la vale, luându-și cursul de pe Bistriță pe Siretiu până la Galați, unde, după ce s’au prelucrat în unul din cele mai mari ferestee cu aburi a Europei, se încarcă pe Dunăre și apoi se trimit până la Panama, unde se întrebuințeadă la lucrările canalului celui mare”.
„Revista Politică”, Anul II, nr. 1, Suceava, 15 Mai 1887.
„Se va îmbunătății calitatea berii”
„În luminile hotărîrilor celui de-al II-lea Congres al partidului, una din preocupările colectivului tehnic al fabricii de spirt din Rădăuți a fost studierea posibilităților de adaptare într-un timp scurt la specificul fabricei de bere din Solca – una din secțiile fabricii de spirt.
S-a transformat întreaga clădire a secției de fierbere, care nu corespundea procesului tehnologic nou. Transformările clădirii s’au făcut ținînd cont de cele mai potrivite prescripțiuni de protecție a muncii și de respectare a condițiilor de igienă. Această secție a fost dotată nu utilaje complet mecanizate vasul plămăditor – zaharificator, care era înainte de lemn, a fost înlocuit nu altul metalic; malaxorul vasului fierbător, care era acționat în trecut manual, este acționat cu electro-motor iar pompa de must de bere, care de asemenea era acționată manual, funcționează acum cu ajutorul unui motor…În urma modificărilor executate, în primul rând se va îmbunătății calitatea berii. Se va mări capacitatea de fabricație cu încă 40 la sută iar prin introducerea combustibilului lichid (păcura) în locul lemnelor, prețul de cost se va reduce cu 9 la sută în anul în curs și cu 26 la sută în anul 1957 față de anul 1955”.
„Zori Noi”, Anul X, Nr. 2634, 10 Mai 1956.