Revenirea în țară, pentru vacanța estivală, a românilor care muncesc în străinătate a mărit cererea de materiale de construcții, costurile cu manopera și cu energia au crescut, și toate acestea au provocat scumpiri cu până la 30% a materialelor, arată operatorii din domeniu consultați de MEDIAFAX.Cererea este impulsionată atât de dezvoltatorii care și-au relansat proiectele imobiliare, cât și de faptul că românii reveniți din străinătate pentru vacanța de vară investesc în renovarea caselor sau chiar în construirea de locuințe noi. Această creștere a cererii îi încurajează pe producătorii și importatorii de materiale să mărească prețurile.Pe de altă parte, în prima jumătate a acestui an au crescut și salariul minim pe economie – fapt care a scumpit manopera, dar și costurile de producție, în special cele cu energia electrică. Toți acești factori au condus la scumpiri cuprinse între 5% și 30% la diverse materiale, cum sunt cimentul, fierul-beton, tabla, plasele și celelalte produse din oțel, dar și la mobilă și la produsele din lemn.





