Să vezi și să nu crezi!

SE SCHIMBĂ FOTBALUL!



Au ajuns oltenii pe San Siro? Au ajuns. Prea mare ispravă n-au făcut, dar au adus 65.000 de spectatori în templul fotbalului. Tot e ceva, fiindcă San Siro nu-i doar un stadion, ci o sacră instituție de consacrare; a-l umple-vârf la ceas de vacanță și de vară toridă înseamnă enorm. Meciul mi-a trezit vechi amintiri: prima transmisie de pe San Siro am făcut-o acum 52 de ani (!), la un joc din Cupa Campionilor: „Internazionale” Milano – „Dinamo” București. Am descris amănunțit năbădăioasa partidă în cartea „Cu microfonul în buzunar” (Ed. Stadion, 1969). „Dinamo” (câștigase la București cu 2-1) a pierdut cu 0-2, după ce Frățilă (plângea în autocar) a ratat de la șase metri cu poarta goală. Iată câteva dintre marile vedete ce au trudit atunci pe gazon: Sarti, Fachetti, Guarneri, Picchi, Jair, Mazzola, Suarez, alături de Nunweiller III și Nunweiller IV, Pârcălab, Ene, Hajdu… În peste jumătate de veac, n-am remarcat să se fi schimbat mai nimic: nici San Siro, nici, în linii mari, fotbalul. Se pare însă că anul de grație 2017 fi-va răspântia de cumpănă în care acumulările dospite încep să determine revoluționar schimbarea. E-n legea firii: nu spunea Heraclit că lucrurile își găsesc repaus numai în schimbare? Totul s-a preschimbat și înnoit în lumea sportului, cu o singură excepție: șahul, rămas de milenii exact așa cum l-au așezat indienii pe tabla cu pătrățele. (Ceea ce ar putea constitui un argument că, de fapt, șahul n-are ce căuta în panoplia sportului – dar asta-i o altă discuție.) Marea întrebare: sunt înnoirile propuse utile, necesare, inevitabile? Cele ce obligă preluarea cuceririlor electronicii veacului, desigur, cum ar fi gol-line, tehnică atât de prielnică tenisului, dar și atletismului ori natației – probabil, în viitorul apropiat, mai tuturor sporturilor. Unele modificări sunt mărunțișuri și-atât (loviturile libere vor putea fi efectuate și cu mingea în mișcare, autul de poartă poate fi bătut și în interiorul careului, fotbaliștii pot să-și paseze singuri din lovitură liberă sau din corner ș.a.); altele însă, ar afecta profund însăși esența fotbalului. Unele pur și simplu schimonosindu-l. Marco van Basten, directorul pentru dezvoltare tehnică a FIFA, susține, între altele, desființarea offside-ului. Închipuiți-vă ce va fi: dispare, practic, jocul de la mijlocul terenului, centrarea devine arma de bază, toate mingile în careu, la noroc și la bătaie. Handbalul în 11 s-a desființat și pentru că nu se juca decât în fața celor două porți, restul gazonului rămânând aproape neatins. Practic, vom avea alt soccer, alt gen de jucători, mai apropiați de cerințele fotbalului american. Se diminuează net creativitatea, pălește importanța driblingului, trece în prim-plan performanța fizică a „pivotului” înfipt în careu. Eu aș spune că dl. van Basten are o idee proastă, care pur și simplu va schimonosi fața unui sport iubit și respectat tocmai pentru că se nutrește din performanțele imaginației creative, ale tehnicii individuale și ale strategiei de joc. S-ar pune în loc predominanța angajamentului fizic, ar duce, ca la baschet, la selectarea jucătorilor cât mai înalți și mai vânjoși, buni șuteuri, gen Budescu – dar nu și-ar mai afla loc un Alibec. O altă propunere se cuvine și ea tratată cu circumspecție: meciul va dura 60 de minute, cu cronometrarea întreruperilor – tot ca la baschet. Greu de evaluat consecințele fără simulări și minuțioase analize „de caz”. Probabil, se va dinamiza jocul, vor mai fi eliminate din supărătoarele întreruperi, dar, pe lângă o costisitoare încărcare suplimentară a listei personalului tehnic, dispare predictibilitatea orară, televiziunile își vor putea programa transmisiile ca la tenis, „nu mai devreme de ora X”, nu se mai asigură coordonarea cu transportul în comun etc. etc. Dacă rezultatul meciului se coroborează cu un altul, desfășurat la aceeași oră, fiecare va da cât mai mult mingea afară, să treacă timpul și să afle cum evoluează scorul în cealaltă partidă. Desființarea cartonașelor galbene și eliminarea temporară, ca la handbal, necesită și ea un plus de cronometratori, dar, ca idee, pare de reținut. Ca și translarea altei reguli din handbal: la cinci faulturi, jucătorul este eliminat. Regula celor zece secunde în care, după minutul 80, este obligatorie jucarea mingii, ar elimina tragerile de timp în finalul partidelor, dar complică misiunea arbitrului (doar n-o să stea cu cronometrul în mână!) – în fine, pentru fiecare noutate sunt sigur că, pe gazon, fotbaliștii vor născoci tot soiul de „antidoturi”. Esențialul este ca fotbalul să rămână fotbalul. Toată chestiunea aș vedea-o nu la modul caragelian („să se modifice, dar să nu se schimbe nimic”), ci precum a postulat-o Ovidius în „Metamorfoze”: „Totul se schimbă, dar nimic nu piere”.



Recomandări