Noul Consiliu Local al municipiului Suceava va discuta mâine, în prima ședință ordinară din acest mandat, propunerea de reluare a procedurii de selectare a candidaților pentru Consiliul de Administrație al societății de transport public local, TPL SA.
Proiectul, inițiat de primarul Ion Lungu și viceprimarul Lucian Harșovschi, justifică necesitatea reluării procedurii prin faptul că toți candidații selectați la primul demers de acest gen, din primăvară, au demisionat înainte de a-și începe activitatea.
Preluarea conducerii TPL de un Consiliu de Administrație, schimbare dorită de municipalitate de mai multă vreme, s-a poticnit la prima încercare, după ce membrii care au fost nominalizați la începutul lunii februarie, după o selecție de dosare, au demisionat, fără nici o explicație, după numai două luni, în care nu s-au întrunit nici măcar o dată. Consiliul de Administrație al TPL era format din Vasilică Băițan, Alexandra Irina Munteanu, Gabriel Petruc, Loredana Proțiencu și Mihaela Siretean.
Noua comisie de selecție a candidaților pentru CA la TPL va fi formată din viceprimarul Lucian Harșovschi, în calitate de președinte, doi consilieri locali, care vor fi desemnați astăzi, precum și doi consilieri din primărie.