Antrenorul dinamovist, Mircea Rednic, a declarat, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, că echipa sa poate trece de faza grupelor Cupei UEFA dacă va aduna șase puncte și consideră că un rezultat de egalitate nu ar fi un eșec în meciul de joi cu Beșiktaș Istanbul, în cadrul grupei B. „Un rezultat de egalitate reprezintă un punct câștigat, dar, repet, noi suntem pregătiți pentru a obține toate cele trei puncte puse în joc”, a declarat Mircea Rednic. Antrenorul dinamovist consideră foarte important meciul de debut în Cupa UEFA pentru moralul echipei. „E o echipă care trece prin multe frământări și vă dați seama cu ce ambiții vor veni. Ca echipă, nu pot spune că reprezintă o forță, s-a văzut asta și în meciurile de cempionat și în cupele europene, dar din punct de vedere individual pot spune că au jucători care pot face diferența. E foarte important cum pornim în această competiție”, a mai spus Rednic. Tehnicianul formației din Ștefan cel Mare s-a arătat totdată deranjat de comentariile venite dispre adversari, conform cărora meciul cu Beșiktaș este un adevărat examen pentru Dinamo. „Mă deranjează când se spune că acesta este examenul adevărat, cel mai important pentru noi. Ce s-au uitat cele 13 victorii consecutive? Eu îmi doresc să avem continuitate în joc și sunt sigur că mâine vom avea un rezulatat pozitiv. Nimeni nu poate să conteste ce au făcut până acum acești băieți, că am fi căștigat pe merit”, a mai spus Rednic.
– Turcii, impresionați de cele 13 victorii ale „câinilor”
Delegația echipei Beșiktaș Istanbul, care a sosit, miercuri, la București, în vederea meciului cu Dinamo, a fost așteptată la aeroport de un grup de aproximativ 50 de suporteri, majoritatea copii, dar și de ambasadorul Turciei în România, Ahmet Rifat Okcun. La sosirea pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă”, jucătorul Matias Delgado a declarat că nu este impresionat de parcursul echipei Dinamo în Liga I, unde este lider autoritar, cu 13 victorii în tot atâtea etape. „Dinamo este o echipă puternică, cu 13 victorii consecutive în campionat. Nu este impresionant, dar merită respect”, a spus Delgado. Vicepreședintele grupării Beșiktaș, Murat Aksu, a declarat că meciul cu Dinamo nu este decisiv în privința menținerii lui Jean Tigana în funcția de antrenor principal. „Vrem să câștigăm, ca să ajungem în primăvara europeană. Nu este un meci decisiv pentru Tigana, ci doar unul important. El mai are doi ani de contract cu Beșiktaș”, a spus oficialul turc. Meciul Dinamo – Beșiktaș Istanbul se va disputa, joi, la ora 20.30, în etapa a II-a a grupei B din Cupa UEFA.
Rednic dezminte plecarea de pe banca lui Dinamo
Antrenorul Mircea Rednic a dezmințit categoric, miercuri, zvonul conform căruia ar urma să părăsească în iarnă formația Dinamo, dând asigurări că își va respecta contractul pe care l-a semnat cu clubul din Șoseaua Ștefan cel Mare. „Nici vorbă de așa ceva. Nu voi pleca niciodată de aici, ceea ce înseamnă să-mi respect contractul cu Dinamo. Dacă voi reuși acest lucru, înseamnă că mi-am îndeplinit și obiectivele pe care le am. A câștiga un campionat înseamnă pentru mine cel mai important lucru, mai ales la un club pe care îl iubesc”, a declarat antrenorul Mircea Rednic.






