Se poate mântui omul numai prin unele fapte bune?

Mântuitorul nostru Iisus Hristos a poruncit „să păzim toate Lui” (Matei 28, 20). Sfântul Apostol Iacob arată că „de vom călca o singură poruncă, ne-am făcut călcători ai tuturor poruncilor lui Dumnezeu” (Iacob 2, 10). Așadar, din aceste mărturii ale Sfintei Scripturi, înțelegem clar că suntem datori a păzi toate poruncile pentru a ne mântui. Dar, pentru că Mântuitorul nu a venit să cheme pe cei drepți, ci pe cei păcătoși la pocăință (Matei 9, 13; Marcu 2, 17; Luca 5, 32), „cine face fapte vrednice de pocăință” (Matei 3, 8; Luca 3, 8; Fapte 26, 20) unul ca acela completează prin pocăință lipsa faptelor bune ce trebuie să le facă, și prin adevărată pocăință se mântuiește. Acest lucru îl arată Sfântul Isaac Sirul, zicând: „A te mâhni în minte și a te căi covârșește toată osteneala trupului” (Filocalia, vol. X, Cuvântul 34). Iar cum că ajunge și un singur suspin din adâncul inimii spre mântuire arată dumnezeiasca Scriptură, zicând: „Când te vei întoarce și vei suspina, atunci te vei mântui” (Isaia 61, 3; I Corinteni 7, 10). Altă mare și cuprinzătoare faptă bună spre mântuire este smerenia. Acest lucru îl spune mai întâi proorocul David, zicând: „Smeritu-m-am și m-am mântuit!” (Psalm 114, 6). Îl spune și Mântuitorul în Fericirea cea dintâi: „Fericiți cei săraci cu duhul, că acelora este împărăția cerurilor” (Matei 5, 3). Iar Sfântul Ioan Scărarul, în Cuvântul 25 – Pentru smerită cugetare -, zice: „N-am postit, n-am privegheat, nu m-am culcat pe jos, ci m-am smerit, și degrabă și în scurt Domnul m-a mântuit pe mine” (Filocalia, vol. IX). Tot acolo arată el că „smerenia este poarta împărăției cerurilor”. Și Sfântul Isaac Sirul spune același lucru: „Smerenia fără fapte bune poate multe păcate să ierte, iar faptele cele bune fără de smerenie sunt ca niște nefolositoare” (Scară, Cuvântul 25, Pentru smerita cugetare). La fel, în Psalmul 50 zilnic citim că „Inima frântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi (Psalm 50, 17-18; Isaia 57, 15; 66, 2). Iar dumnezeiescul părinte Efrem Sirul adaugă și el: „Dacă vei suspina, cela ce ai păcătuit, împreună cu suspinul și greutatea balaurului a ieșit și, ușurându-ți-se mintea, pe norul neștiinței îl izgonește și se face întru alinare ochiul sufletului tău și îndată pacea intră și îl povățuiește pe el spre mântuire” (Tomul III, Cuvânt pentru pocăință). După a noastră slabă putere să ne silim, deci, a ne împărtăși noi din toate faptele bune, completând cu smerenie și cu mila Domnului toate lipsurile noastre.
(Ne vorbește părintele Cleopa, vol. 7)