A trecut binișor peste jumătate de an de când Simona Halep nu a mai jucat tenis oficial. De când participarea ei în turnee a fost pusă sub o interdicție bizară, bazată pe suspiciune de dopaj, și atât. Acest domeniu, al luptei contra stimulentelor considerate o formă gravă de incorectitudine în obținerea de rezultate sportive superioare, îmbracănenumărate aspecte: de la utilizarea conștientă, tocmai pentru îmbunătățirea performanțelor, a fel de fel de produse și tehnici (de la pastile și injecții până la transfuzii),până la ingurgitarea întâmplătoare sau chiar accidentală a unor pastile aparent neutre (vă amintiți pățania Andreei Răducan la Olimpiadă, unde o tabletă de Algocalmin sau Nurofen sau alt rahat de acest fel a lăsat-o fără medalia de aur!). Toate comitetele internaționale și naționale de luptă antidoping au o misiune aparent lăudabilă, de instaurare a curățeniei depline în toate sporturile, tocmai pentru a nu se ajunge la crearea de falși eroi, cum a fost cazul ciclistului Lance Armstrong, pe care până și eu îl vedeam cape un erou, iar el era de fapt un fel de laborator ambulant! Apar însă și exagerări, greșeli de interpretare, alterări ale probelor, care generează semne de întrebare atât asupra competenței luptătorilor antidoping,cât și asupra bunei lor credințe. Este exact ceea ce i se întâmplă Simonei Halep. De aproape un an auzim doar speculații, se produc nenumărate amânări ale judecății, acum cică s-au ivit nu știu ce neconcordanțe în nu știu ce „pașaport biologic”. S-a dopat? Suspendați-o naibii! Nu s-a dopat? Cereți-i scuze și lăsați-o să joace! Dar o asemenea tâmpenie cu amânări și speculații și îmbârligături și bârfe și etc.n-aș fi crezut că e posibilă. Tâmpenia nu se poate explica.