Turiștii care doresc la sfârșit de săptămână să abordeze trasee montane din județ ar trebui să țină cont de faptul că în masivele Călimani, Suhard și pe partea nordică în Giumalău, stratul de zăpadă încă măsoară între 10 și 100 cm, iar deplasarea este îngreunată din acest motiv, avertizează serviciul Public Salvamont al județului Suceava.
Pentru accesul pietonal, în acest weekend toate traseele sunt deschise. Accesul auto în masivul Rarău este posibil pe întreaga lungime a drumului Chiril – Rarău și, cu vehicule cu tracțiune integrală, și pe ruta Izvorul Alb – Rarău. Drumul auto spre Rarău prin Pojorâta nu este recomandat din cauza porțiunilor cu mult noroi, problemă cauzată temporar de lucrările care se efectuează în zonă pentru reabilitarea drumului.
“Recomandăm tuturor turiștilor să continue să folosească echipament de iarnă, chiar dacă în zonele de unde provin li se pare că s-a instalat deja primăvara. Pe munte, condițiile meteo diferă mult de ceea ce este în vale, încă e destul de frig, se manifestă intensificări de vânt, vremea e schimbătoare și alternează precipitațiile, chiar și sub formă de lapoviță, cu momente de vreme bună și însorită.
Pentru informații proaspete despre starea traseelor și măsurile de siguranță pe care ar fi bine să le adopte rugăm turiștii interesați să ne contacteze telefonic, chiar înainte de a porni pe munte, la telefonul dispeceratului național, 0salvamont, sau direct, la numărul 0745313052. Aceleași numere pot fi apelate și în caz că întâmpină probleme pe munte”, ne-a mai spus șeful salvamontiștilor suceveni, Voicu Raia.