În incinta ansamblului monumental Biserica Sf. Simion – Turnul Roșu din municipiul Suceava se lucrează intens la amenajarea platformei, a căilor de acces, precum și la ridicarea pe soclu a khacikarului (cruce armenească din piatră), care marchează perimetrul mormintelor comune în care au fost reînhumate în această primăvară osemintele scoase la suprafață din vechiul cimitir armenesc din Suceava.Mijlocul de transport care a adus khacikarul din Republica Cehă a ajuns joi seara la Suceava, iar potrivit programului manifestărilor organizate cu prilejul Praznicului Adormirii Maicii Domnului al Bisericii Apostolice Armene, monumentul din tuf vulcanic va fi sfințit sâmbătă, 15 august, la ora 16.00, în prezența PS Episcop Datev Hagopian, Întâistătătorul Arhiepiscopiei Bisericii Armene din România.Khacikarul, care a fost achiziționat prin grija pr. paroh Constantin Ciupu, păstorul Parohiei Ortodoxe Române Sf. Simion, constituie o donație a credincioșilor români și armeni și reprezintă elementul central al monumentului funerar realizat în cadrul proiectului „Consolidarea, reabilitarea, protejarea și valorificarea durabilă a monumentelor de sec. XVII și XVI, aflate în Patrimoniul Național și cunoscute sub numele de și ”, proiect al cărui beneficiar este Parohia Ortodoxă Română Sf. Simion.