Se înmulțesc cazurile de șoferițe băute prinse de polițiștii suceveni

Se înmulțesc cazurile de șoferițe băute prinse de polițiștii suceveni
Se înmulțesc cazurile de șoferițe băute prinse de polițiștii suceveni

O tânără în vârstă de 27 de ani, din Adâncata, a fost prinsă băută la volan de un echipaj de la Secția de Poliție Burdujeni, care acționa pe timp de noapte, pe strada Jean Bart.

Pe 28 martie, în jurul orei 2.15, polițiștii din echipaj au oprit un autoturism VW, la volan fiind o tânără.

Polițiștii au legitimat șoferița, au constatat că are permis de conducere, dar și că miroase a alcool.

În urma verificării cu aparatul etilotest a rezultat concentrația de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat, care se încadrează la infracțiune.

Tânăra a fost condusă de polițiști la Unitatea de Primi Urgențe din cadrul Spitalului Județean Suceava, unde i s-au recoltat două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Ancheta va continua în cadrul unui dosar penal pentru ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Pe parcursul lunii martie, au fost depistate, pe șoselele publice din județ, mai multe șoferițe băute.

O femeie în vârstă de 57 de ani, din satul Tișăuți, comuna Ipotești, s-a ales cu dosar penal după ce a fost prinsă băută în trafic. Autoutilitara marca Fiat condusă de femeie a fost oprită marți, 17 martie, în jurul orei 12.00, de o patrulă de poliție pe drumul județean 208A, în Ipotești. Pentru că mirosea a alcool, polițiștii au decis să o testeze cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare mare, de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat, adică în jur de 2 la mie alcoolemie în sânge.

Tot recent, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți au anunțat că au dispus măsura reținerii preventive pentru o perioada de 24 de ore a unei inculpate care a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Măsura a fost luată după ce șoferița a fost oprită în trafic pe DJ 209G, pe raza localității Straja, la volanul unui autoturism marca Mercedes. Inculpata a refuzat întâi testarea cu aparatele etilotest și drugtest, fiind condusă la Spitalul Municipal Rădăuți, unde a refuzat explicit și neechivoc să se supună prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenței unor substanțe psihoactive.

Recomandări

Un inconștient cu permisul suspendat, în arest după ce a fugit de polițiști pe străzile Sucevei și a intrat cu mașina într-un parc

Șoferul care l-a accidentat grav pe locțiitorul comandantului ISU Fălticeni, reținut pentru tentativă de omor, a fost eliberat de un judecător joi după-amiază

Șoferul care l-a accidentat grav pe locțiitorul comandatului ISU Fălticeni, reținut pentru tentativă de omor, a fost eliberat de un judecător joi după-amiază
Șoferul care l-a accidentat grav pe locțiitorul comandatului ISU Fălticeni, reținut pentru tentativă de omor, a fost eliberat de un judecător joi după-amiază

Doar 24 de ore de arest, pentru o femeie la volan care a refuzat să fie testată pe linie de alcool și droguri