O femeie din municipiul Rădăuți este cercetată penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, după ce a fost prinsă, la ieșirea dintr-un magazin, cu mai multe bunuri furate, dosite în căruciorul în care ducea un copil. Vineri seară, în jurul orei 21.30, agenții de pază ai unui hipermarket din municipiul Suceava au observat o femeie, identificată ulterior în persoana Corinei I., în vârstă de 29 de ani, care lua produse de pe raft și le punea atât într-un coș pentru cumpărături, cât și într-un cărucior în care se afla un bebeluș.
Urmărită la casă, femeia a achitat produsele din coșul de cumpărături, după care s-a îndreptat spre ieșirea din magazin. Aici o așteptau atât agenții de pază, cât și o patrulă de jandarmi, chemată de primii la fața locului.
„În urma verificărilor efectuate, a rezultat faptul că persoana a sustras un număr de 61 de bunuri constând în dulciuri, cafea, produse din carne, parfumuri și accesorii vestimentare, în valoare de 340 lei. Toate au fost găsite ascunse într-un compartiment al căruciorului și sub copil”, a declarat căpitanul Bogdan Cornaci, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de jandarmi Județean Suceava.
Pentru a putea ieși din magazin fără a fi depistată, femeia a îndepărtat elementele de siguranță de pe bunurile pe care nu avea de gând să le plătească.
Conform competențelor, jandarmii vor înainta dosarul la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava în vederea continuării cercetărilor.





