Președintele Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Dumitru Dragomir, a declarat, vineri, că reprezentativa României se va califica la Euro-2008 de pe poziția a doua, după naționala Olandei. Președintele Federației Române de Fotbal, Mircea Sandu, a declarat că grupa G, în care va juca România pentru calificarea la turneul final al CE din 2008, este una echilibrată. „Consider că avem o grupă echilibrată, nici foarte puternică, dar nici slabă. Favorita este clar Olanda, dar sper ca de această dată să ne calificăm și noi fără a mai depinde de rezultatele celelalte din grupă până în ultimul moment”, a declarat Mircea Sandu. Președintele FRF a mai spus că România are de răzbunat înfrângerile în fața Olandei și Sloveniei, de la ultimele campanii de calificare. Conducătorul federal a mai precizat că a purtat discuții cu omologii spanioli în vederea perfectării unui meci amical cu selecționata iberică. „Nu s-a reușit stabilirea unei date. Am purtat discuții, dar urmează să continuăm. Vor discuta și antrenorii, iar dacă acest meci se va perfecta, va avea loc în luna august sau în luna noiembrie”, a spus Mircea Sandu. O acțiune mai concretă a naționalei pare însă participarea la un turneu amical în SUA. „Am purtat discuții pentru ca naționala să participe la un turneu de pregătire în SUA, între 23 și 29 mai”, a declarat Mircea Sandu. El a mai spus că România ar urma să joace la turneul de peste Ocean cu echipele SUA, Uruguay, Turcia, Columbia și Irlanda.