Poliție

Se caută proprietarul “bombei” din zona Belvedere



Polițiștii încearcă să dea de urma proprietarului „bombei” care a provocat, acum două zile, zeci de minute de panică în zona blocului Belvedere din municipiul Suceava. Potrivit purtătorului de cuvînt al Poliției, agentul șef Mihai Hurjui, respectivul proprietar este căutat doar pentru a i se înapoia cutia cu scule (șurubelnițe și chei) și nu pentru a fi tras la răspundere pentru că a uitat trusa cu pricina pe marginea drumului și a pus pe drumuri importante forțe de ordine ale Poliției și ale Serviciului Român de Informații. La fel cum nu va fi sancționat nici cetățeanul care a sunat la Serviciul Unic pentru Apeluri de Urgență 112 –Suceava și a anunțat prezența cutiei suspecte pe Bulevardul George Enescu. Vă reamintim că, miercuri, în jurul orelor 10.00, grupa pirotehnică a Poliției și Brigada antiterorism din cadrul SRI Suceava au intrat în alertă, după ce la „112” s-a anunțat prezența unei cutii metalice pentru muniție militară în zona Belvedere. Din fericire, nu a fost vorba decât de o cutie de scule, uitată cel mai probabil de un șofer care și-a reparat în zonă o defecțiune tehnică la mașină.



Recomandări

Blocul afectat de explozia de acum trei ani din Burdujeni, luat în stăpânire de pisici, iar proprietarii sunt pe drumuri și acum