Sfârșitul de săptămână însorit și sărbătoarea religioasă de luni, hram al unei mănăstiri de pe munte, îi îndreptățesc pe salvamontiștii suceveni să creadă că un număr foarte mare de turiști vor alege ca destinație în aceste zile masivul Rarău. Fenomenul se repetă în fiecare an, dar din nefericire nu toți excursioniștii sunt pașnici și liniștiți și nu toți respectă dorința pelerinilor de a se reculege la mănăstire.
”În anii precedenți au fost grupuri care au consumat alcool peste măsură și au deranjat cu urlete și muzica dată la maxim, au lăsat în urma lor grămezi de deșeuri. Recomandăm insistent turiștilor ce vor veni pe munte să renunțe la alcool în drumeție și să încerce să conștientizeze că nu sunt singuri pe munte, că pe acolo circulă și oameni care doresc liniște și relaxare și care merită respect. Nu este singurul motiv al acestui apel, vorbim și de faptul că astfel de turbulenți au fost implicați în accidente, uneori tragice, cauzate de faptul că s-au cățărat liber pe stânci fără minimă pricepere, s-au luat la bătaie ori s-au răsturnat cu mașinile. Un pic de decență și prudență ar face ca mica vacanță montană a tuturor să fie una reușită”, ne-a spus șeful Serviciului Public Salvamont al județului Suceava, Voicu Raia.
Salvamontiștii mai recomandă studierea de către turiști a prognozei meteo pentru durata drumeției, pentru a nu se planifica trasee de creastă în perioadele cu vreme rea.
Totodată, excursioniștii ar trebui să abordeze cât mai matinal traseele alese, să anunțe salvamontiștii despre deplasarea grupurilor mari sau începătorilor în ale muntelui, să aibă asupra lor cel puțin doi litri de apă de persoană și să nu înlocuiască apa cu bere sau alte băuturi alcoolice.
Trasee de munte
În privința accesului auto în munții din județ, acesta este posibil, pentru Rarău, cu autovehicule 4×4 pe drumul Izvorul Alb și integral cu orice autovehicul prin Pojorâta și Chiril.
Pe Giumalău se poate ajunge cu mașina doar pe primii cinci km pe traseul Rusca – Cabană, restul drumului se poate parcurge pe jos. În Călimani accesul auto este posibil pânî la șantier, la doi km după Gura Haitei.
„Există probleme și pentru accesul pietonal în unele zone. Pentru masivul Calimani, atentionăm că marcajele turistice sunt deteriorate în proportie de 30%, iar pe anumite portiuni potecile sunt inchise de vegetație ( ienupar si jneapan). Pentru cei ce vor să parcurgă drumul între Rarău și Giumalău precizez că sunt închise traseele Valea Seacă – Poiana Sihăstriei, marcat cu triunghi galben, Rusca – cab. Giumalău – Valea Putnei, marcat cu bandă galbenă, și Vatra Dornei – Obcina Mică, marcat cu bandă albastră. Pentru traseul Gura Haitei- 12 Apostoli recomandăm traseul tematic, care are punctul de plecare la un km în amonte de vechiul traseu, unde este și punctul de plecare al traseului marcat cu cruce albastră, Gura Haitei – Pietrele Roșii. Porțiunea finală a traseului tematic coincide cu cea a vechiului traseu, marcat cu punct albastru. Recomandăm acest traseu întrucât la intrarea vechiului traseu se află o carieră în funcțiune, care poate periclita siguranța turistilor, iar marcajele sunt puține și deteriorate până la intrarea în pădure. Nu rercomandăm nici vechiul traseu marcat cu cruce roșie, spre Vf. Pietrosul prin Poiana Izvoarele, întrucât pe pe drumul forestier se exploatează material lemnos și accesul este foarte dificil, mai ales dacă plouă, din cauza noroiului”, a mai precizat Raia.