„Crăciunul, Nașterea Mîntuitorului Iisus Hristos, este ziua în care Fiul lui Dumnezeu s-a întrupat de la Duhul Sfînt și Preacurata Fecioara Maria pentru izbăvirea neamului omenesc.
Sărbătoarea Sfîntă, în care întruparea s-a făcut văzută, a fost prevestită cu veacuri înainte de Sfîntul Prooroc Isaia, „ (Isaia, 9,5).
Românii cinstesc Nașterea Mîntuitorului Iisus Hristos prin tradiția minunată a colindelor, cîntece de slavă care deschid porțile marii bucurii a venirii, în trup, printre noi, a Fiului celui veșnic al lui Dumnezeu”.
Colindele acestea străvechi, care au legănat copilăria noastră și a părinților noștri, a poporului nostru, ne-au făcut să retrăim nostalgia noului pe care îl aduce Nașterea Mîntuitorului nostru Iisus Hristos. Această reînnoire nu vine pe calea cărții, a bibliotecii, ea vine pe calea străveche a drumului bătătorit de tălpile strămoșilor noștri, timp de aproape două mii de ani, strămoși care umblau și colindau din casă în casă, din familie în familie, anunțînd vestea cea mîntuitoare a întrupării Fiului lui Dumnezeu.
Nu cunoaștem însemnătatea teologică și soteriologică, a învățăturii despre mîntuire, a întrupării Mîntuitorului Iisus Hristos pentru folclorul altor popoare, dar, la noi, auzim și citim din colindele noastre bătrîne, vestite în graiul poporului de copiii nevinovați, pe la casele credincioșilor, pe la vatra părintească, înțelepciunea și lucrarea Duhului Sfînt în Cuvîntul întrupat, în Logosul întrupat. Așa vestesc ei, ca și îngerii, din poartă în poartă, de la fereastră la fereastră, aceste străvechi și neîntrecut de frumoase colinde, neîntrecut de armonioase și, în același timp, exprimînd feluritele nuanțe culturale ale poporului român de pretutindeni.
S-a scris și s-a vorbit foarte mult despre aceste colinde, despre felul în care le-au înțeles strămoșii noștri, le-au trăit, le-au simțit, despre modul în care le-au transmis peste veacuri. În ele descifrăm sufletul lor bogat, sufletul lor plin de credința în Dumnezeu, sufletul lor tare și puternic, rezemîndu-se în toate vîltorile istoriei pe credința în Dumnezeu. De pe acest fond de colinde, din Muntenia, apoi din Moldova lui Ștefan cel Mare și Sfînt, din Transilvania și Banat, desprindem mărturii fără putere de tăgadă despre statornicia noastră, despre dreapta noastră credință și continuitatea noastră creștinească și românească.
Colindele, la noi la români, sînt expresia Scripturii, a adevărurilor teologice, sînt teologhisirea (explicarea) patristică a îndumnezeirii omului purtată prin viu grai, din tată în fiu, drept și adevărat, neștirbită cu nimic, purtată de vestitorii întrupării Fiului lui Dumnezeu.
Ce vas de cinste ajunge omul, slujitorul altarului, credinciosul, în general, ca să fie sălașul unde Mîntuitorul Hristos să Se nască neîncetat! Dacă S-a smerit pe Sine și a primit a Se naște din Sfînta Fecioară Maria în iesle, cu atît mai mult caută Mîntuitorul Hristos sălaș în sufletele noastre, în sufletele oamenilor. Peștera din Betleem unde s-au oprit Maica Domnului și blîndul Iosif, negăsind alt loc de popas, și în care S-a născut Mîntuitorul Iisus Hristos, a fost doxologită (transpusă în cîntări de slavă), nespus de frumos de Părinții Bisericii, cum se cîntă și în cîntările de strană.
– „Mergînd din casă în casă pentru a-L vesti tuturor pe Hristos, colindătorii devin apostoli, martorii împlinirii făgăduinței trimiterii lui Mesia în lume, spre mîntuirea întregii făpturi”
Să păstrăm aceste cîntări, aceste colinde, și să le facem cunoscute neîncetat, aceasta fiind prima noastră îndatorire, căci ele poartă adevărul neschimbat, adevărul care rămîne temei vieții, credinței și lucrării noastre, chemării noastre preoțești, indiferent de valurile lumii, valuri care, astăzi, au cuprins tot globul pămîntesc. În mijlocul acestor valuri năprasnice, de care nu sîntem nici noi scutiți, credința în Dumnezeu, Sfînta Evanghelie, gingășia Pruncului Iisus au rămas ca o rază de lumină, ca o rază de nădejde, ca o rază de curaj, ce vine din ieslea de la Betleem, de la Dumnezeu însuși.
Poporul român a păstrat un sens adînc al călătoriei spre Betleem a magilor de la Răsărit și al închinării păstorilor; transpunîndu-l într-unul dintre cele mai frumoase obiceiuri, acela al colindatului. Mergînd din casă în casă pentru a-L vesti tuturor pe Hristos, colindătorii devin apostoli, martorii împlinirii făgăduinței trimiterii lui Mesia în lume, spre mîntuirea întregii făpturi. Obiceiul de a merge la fiecare casă și de a vesti prin cîntec Nașterea Pruncului Ceresc se păstrează în viața românilor, în modul specific în care ei serbează apropierea Crăciunului. Colindatul, chiar și în mediul urban, a rămas o sărbătoare a comunității, a copiilor și tinerilor care colindă, ca și a celor care primesc colindătorii și răsplătesc cu daruri osteneala lor.
Acest obicei este însă și o reînnoire a chemării fiecărui creștin de a fi apostol al lui Hristos în lume, de a-L primi, dar și de a-L vesti celorlalți oameni pe Mîntuitorul. Colindătorii străbat și un itinerariu spiritual, la care este chemat și sufletul fiecărui creștin, acela de a călători permanent spre Dumnezeu și, mai ales, de a împlini călătoria vieții pămîntești purtîndu-L pe Domnul în suflet cu căldura cu care Maica Domnului L-a purtat pe Pruncul nou născut.
Într-un concert de colinde ascultăm texte înălțătoare, multe de origine folclorică, fermecătoare prin prospețimea cu care înfățișează un eveniment atît de copleșitor precum cel al venirii în lume a Fiului lui Dumnezeu. Deși propune un cadru diferit de cel în care au fost create colindele, prelucrarea cultă și interpretarea artistică într-un concert nu afectează puritatea lor și nici nu anulează sensul obișnuit al colindatului, afirmîndu-l preponderent pe cel spiritual. Cei care colindă și noi, cei colindați, intrăm în aura tainică a sărbătoririi Nașterii lui Iisus Hristos ca o ceată care, în drumul spre Betleem, se va însoți, cu smerenie, cu cetele îngerilor ce cîntă „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pămînt pace, între oameni bunăvoire”.
Cu binecuvîntarea Părintelui Patriarh Teoctist, publicăm cîteva cuvinte de învățătură despre colinde, cuprinse în volumele VII și XII ale lucrării Prea Fericirii Sale „Pe treptele slujirii creștine”, tipărite în Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române. (www.itcnet.ro )
