Se apropie capătul



Desigur, și mântuirea. Asta vrea să însemne că turul 3 va fi și ultimul pentru echipele noastre, în ambele competiții continentale. Dintr-o greșeală pe care nu prea pot să mi-o iert, acum câteva zile v-am dezinformat: am spus că Steaua e deja calificată în Europa League, după ce trece de Trencin. Preluasem ideea din „Gazeta sporturilor”, deși îmi sunase nițeluș aiurea, eu știind de fapt că după turul 3 învinsele primesc acest premiu de consolare. Mi s-a reconfirmat ieri că lucrurile stau așa, deci încă ne putem aștepta la insolvența și, ulterior, falimentul Stelei. De fapt, e mai degrabă o certitudine, întrucât Gheorghe Becali a reiterat faptul că dacă Steaua nu se califică, atunci o băga în insolvență. Motivul e clar: el nu mai bagă bani în fotbal (de parcă ar fi băgat vreodată!), ci așteaptă ca fotbalul să-i aducă bani. Foarte tare! Știm însă cu toții că pentru a produce bani din ceva trebuie mai întâi să investești. Îmi puteți da măcar un nume, unul singur, de fotbalist adevărat adus la Steaua, și despre care să se poată spune că reprezintă cu adevărat o investiție? Ei, acu’ că ne-am lămurit, despre care din alealalte două rămase puteți spune că a făcut ceva investiții? Păi, Târgu Mureș a rămas mai întâi fără bani, apoi fără antrenor și fără o căruță de jucători, deci e ca și eliminată. Astra, la fel. Ba și mai rău, că la ea patronul e la bulău, iar antrenor tot n-are… că doar n-o să-mi spuneți că Șumudică chiar asta o fi, antrenor! Iar fotbaliști n-are nici de vânzare (că dracu’ ar mai da bani pe un Budescu, al’ mai bun de la ei, după pasa aia la portar!), darămite de cumpărat! Că fără fotbaliști nu poți juca a dovedit Botoșaniul, unde dacă poate încăpea în teren un Cordoș (ăla care a rezolvat meciul de unul singur, dar în favoarea Legiei!), atunci e clar că ar fi putut juca la fel de bine și soțiile ori mamele noastre. Cine zice că Steaua poate să o bată pe Partizan ori are grave probleme cu insolația, ori e fan Dinamo și o zice la mișto.



Recomandări

Cockteil… cu amor, umor și poezie. Istorii ițcănene (1)