Trece vara....

Se adună timid tuburile pentru podul provizoriu de la Milișăuți

Tuburile ajunse la Milișăuți pentru podul provizoriu
Tuburile ajunse la Milișăuți pentru podul provizoriu

În jur de 15 tuburi din totalul de 50 contractate de Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași pentru podul provizoriu de la Milișăuți de peste râul Suceava au ajuns în albie, în apropiere de zona unde vor fi amplasate.
Tuburile sunt aduse la Milișăuți în transporturi de câte două, însă din datele pe care le avem nici nu este mare grabă din cauză că marea problemă este alta. Nu se știe cine va amenaja podul provizoriu.
Firma Test Prima (cea care are contract pentru a repara podul rutier de pe DN 2H Milișăuți – Rădăuți, pod mare care va putea fi închis abia atunci când va fi circulabil acest pod provizoriu) nu a acceptat, firesc, să facă această lucrare pe cheltuiala ei, iar DRDP Iași ar trebui să contracteze această lucrare cu altă firmă. Pentru asta e nevoie însă de o procedură de atribuire și evident că este nevoie și de un buget. Se pare că sunt promisiuni de la București că va fi alocat și bugetul pentru acest pod provizoriu, însă timpul nu prea mai are răbdare în cazul acestei lucrări.
Așadar, rezumând, cele 50 de tuburi sunt plătite și vor ajunge la Milișăuți în următoarele săptămâni, dar nu se știe cine și când va face lucrarea.
Este absolut halucinant ce se întâmplă în condițiile în care de acest pod provizoriu care se poate amenaja în câteva zile se vorbește fără finalitate de aproximativ nouă luni de zile.
Între timp, pentru întregirea imaginii dezolante, capetele de balast amenajate în râul Suceava, pentru legarea viitorului pod provizoriu, au fost parțial rupte de ape.
După ce acest pod provizoriu va fi gata, firma Test Prima poate primi permisiunea de a închide podul mare de pe DN 2H Milișăuți – Rădăuți pentru a efectua lucrarea principală, de înlocuire a grinzilor care ar urma să asigure noua structură a podului rutier.
Aceste lucrări trebuiau să înceapă, conform graficului inițial, în septembrie 2022…
Problema este că suntem deja la mijloc de 2023, iar în orice scenariu lucrarea principală nu poate fi terminată în acest an.
Dacă mai luăm în calcul că se apropie și cea mai aglomerată perioadă din an în traficul rutier de pe sectorul Milișăuți – Rădăuți, ne putem da lesne seama că șantierul podului de la Milișăuți este într-un mare impas.
După ce luni de zile conducerea DRDP Iași a tot anunțat că va amenaja podul provizoriu, mai nou s-a încercat mutarea vinei către firma Test Prima, cea care are atribuit contractul pentru repararea podului mare, de pe DN 2H Rădăuți – Milișăuți.
Firma a fost acuzată fie că nu a vrut să lucreze la podul mare sub trafic (fapt exclus de toți specialiștii și de Poliția Rutieră din cauza riscului uriaș), fie că nu a dorit să se implice în lucrarea privind podul provizoriu, pe care să o facă pe banii ei.
O uriașă iresponsabilitate și probabil și nepăsare a conducerii DRDP Iași au dus la această situație. Măsuri concrete prin care să se demonstreze că se vrea cu adevărat o schimbare a opticii și trecerea la o abordare corectă a unei lucrări de asemenea importanță nu au existat până acum.

Recomandări

Demolarea totemului Iulius Mall din sensul giratoriu de la Bazar, făcută cu închiderea traficului rutier pe timp de noapte

Oportunitatea investiției și amenințarea cu „măsuri extreme”, argumente folosite de Șoldan la negocierile cu Bolojan pentru șoseaua de centură de la Gura Humorului

Oportunitatea investiției și amenințarea cu „măsuri extreme”, argumentele lui Șoldan la negocierile cu Bolojan pentru șoseaua de centură de la Gura Humorului
Oportunitatea investiției și amenințarea cu „măsuri extreme”, argumentele lui Șoldan la negocierile cu Bolojan pentru șoseaua de centură de la Gura Humorului

O nouă confruntare între primarul din Moldovița și reprezentanții Mocăniței Huțulca afectează una dintre cele mai mari atracții turistice din Bucovina

Afectarea terasamentului căii ferate înguste, prin săpături efectuate în zona căii de rulare a Mocăniței
Afectarea terasamentului căii ferate înguste, prin săpături efectuate în zona căii de rulare a Mocăniței

Președintele Șoldan spune că 2025 a fost anul cu cele mai mari investiții din istoria CJ Suceava în modernizarea infrastructurii rutiere

Gheorghe Șoldan spune că 2025 a fost un an istorie în ceea ce privește modernizarea drumurilor județene
Gheorghe Șoldan spune că 2025 a fost un an istorie în ceea ce privește modernizarea drumurilor județene

Compania de Drumuri acuză că degradările de pe șoseaua de centură a Sucevei au legătură cu lucrările efectuate recent și calitatea acestora