Scuze, e părerea mea!



Atât de des s-a vorbit, cu prilejul aniversării celor trei decenii de la Revoluție, despre „comunismul” românesc, încât mă simt obligat (deși-i riscant înotul împotriva curentului!) să reiau pilda cu capra: oșteanul sovietic însărcinat să pască patrupedul s-a întors fără capră la unitate. Luat la întrebări, răspunde afirmativ la toate: da, dimineață a dus capra pe imaș, da, a păscut acolo toată ziua, da, seara, a adus-o acasă. La întrebarea finală însă, „unde-i capra?”, ripostează de fiecare dată mirat: care capră? Mă tem că astfel s-ar cuveni reacționat ori de câte ori vine vorba despre răscondamnatul comunism românesc: care capră? Fiindcă automatismele vieții cotidiene au impus un abuz terminologic intrat, din comoditate de gândire, în uzul general: arătăm cu degetul în direcția unei fantoșe: nimeni n-a văzut-o… fiindcă n-a fost să fie. Comunism, la noi?
Orice tribunal al istoriei s-ar cuveni să țină seama de regula elementară potrivit căreia, înainte de a fi judecat, inculpatul trebuie identificat și legitimat. Validarea legitimării, și în cazul comunismului, n-o poate face decât recursul la definiție; după ce ai apelat la ea, nu-ți rămâne decât să constați cu stupoare că, pusă față în față cu realitățile românești ale sfârșitului de veac XX, nimic nu se leagă, nimic nu se potrivește. Atunci, care… capră? Cum bine (și degeaba!) se știe, comunismul face parte dintre marile utopii ce au iluzionat omenirea – iar utopia viețuiește și, eventual, rodește, doar în raftul bibliotecii.
Pretutindeni în lume, invocarea comunismului și arborarea lui pe drapel n-au fost, până la urmă, altceva decât manevre menite să camufleze dictaturi de clan. Așa s-au încuibat stalinismul, maoismul, titoismul, castrismul, kim-ir-senismul, putinismul, la noi, dejismul și ceaușismul. Ne întemeiem demonstrația chiar pe definiția dată de dl Tismăneanu în 1981 („Micul dicționar politic…”, Ed. Politică, pag. 98-99 – de remarcat că, în cuprinsul aceluiași dicționar, dl Tismăneanu condamnă fără drept de apel… capitalismul, proorocind profetic omenirii… luminos viitor comunist!). Pentru a fi comunistă, o societate trebuie să fi înfăptuit „cel mai generos principiu al repartiției – de la fiecare după capacități, fiecăruia după necesități”. S-a petrecut așa ceva în România? Nu merge nici ca glumă! Apoi, în comunism „vor fi dispărut diferențele dintre sat și oraș”. Or fi dispărut oare și n-am prins noi de veste? Mai departe: „sunt înlăturate diferențele esențiale dintre munca fizică și cea intelectuală”. Altă glumă bună, dacă ne raportăm la România ceaușistă. Comunismul presupune, apoi, „o foarte înaltă productivitate a muncii sociale, întemeiată pe mecanizarea, automatizarea și cibernetizarea producției”, și pe „nivelul înalt al forțelor de producție, obținut pe baza celor mai noi cuceriri ale științei și tehnicii”. I-auzi! Poate la nemți, poate la japonezi! Ar fi trebuit să fi dispărut clasele sociale etc., etc.
Întreaga tentativă de definire, care se întinde pe două pagini, arată limpede că, de fapt, nici la noi, nici nicăieri în lume n-a existat vreodată comunism, ci totdeauna a fost vorba doar de o umbrelă boită ideologic, menită să ascundă cumplite dictaturi de clan. Comunismul ca ideal utopic (repet: utopic!) pornește de la premise apropiate de doctrina creștină (!) și-i profund incorect să faci responsabilă o idee, fie ea și exaltată, fantastă, naivă, onirică, de modul în care s-au învrednicit unii s-o traducă în viață. Ca și cum ai condamna creștinismul pentru ororile inchiziției, ori mahomedanismul pentru teroriștii care se aruncă în aer invocându-l pe Alah. Aici e aici: nu comunismul se cuvenea condamnat, ci regimurile ilicit intitulate comuniste! S-ar putea vorbi cel mult de un socialism românesc, și acela incipient și găunos, nicidecum de comunismul căruia i s-a menit, încă de la naștere, să rămână-n veci dincolo de zare. Nu se încumetă însă nimeni să condamne… socialismul, fiindcă ar indispune grav o mare parte a eșichierului politic european.
Formula „comunismul românesc” vădește, poate, o comoditate de exprimare, dar și una de gândire, dimpreună cu intenția ascunsă de a preschimba iluzia unei fantasme într-o făptură reală, înzestrată cu Kalașnikov: păziți-vă! Când, de fapt, paza bună (ce nu ne-a putut feri de ceaușism) s-ar cuveni direcționată către adevărata țintă: instaurarea dictaturilor de orice culoare și sleirea democrației.
La anul și la mulți ani!



Recomandări

Blocarea proiectelor prin Programul „Anghel Saligny” ar reprezenta un dezastru pentru locuitorii comunei Preutești

Blocarea proiectelor prin Programul „Anghel Saligny” ar reprezenta un dezastru pentru locuitorii comunei Preutești
Blocarea proiectelor prin Programul „Anghel Saligny” ar reprezenta un dezastru pentru locuitorii comunei Preutești

Cockteil… cu amor, umor și poezie. Istorii ițcănene (1)