Mă tem că modernizarea României s-ar cuveni să înceapă cu… closetele. Cele mai multe inscripții „WC”, mai ales din stațiile CFR mărunte, induc în eroare, fiindcă „WC” înseamnă „closet cu apă” și, de regulă, lipsește tocmai… apa. Chinezii au inventat WC-ul încă pe timpul dinastiei Han (206 înainte de Hristos), iar europenii l-au re-descoperit ehei, tocmai în 1596, când Harrington i-a făcut cadou o astfel de gâlgâitoare instalație reginei Elisabeta.
La noi, s-a încetățenit mai degrabă firma: afară-i vopsit gardul, înăuntru… Am fost de față, lângă o mănăstire bucovineană intens vizitată de turiști, la o scenă aparent hazlie, de n-ar fi fost ridicolă și chiar tristă: dintr-un autocar a coborât un grup de nemțoaice care s-au grăbit către coșmelia pompos intitulată „WC”. După nici câteva secunde, turistele au țâșnit înapoi, gesticulând și vociferând gălăgios: nu le venea să creadă ce le-a fost dat să vadă. Săptămâna trecută am cutezat o coborâre către toaleta Gării de Nord, străjuită de-o băbuță amabilă, care, contra taxei de un leu, îți oferă o bucățică de hârtie igienică și-ți îngăduie intrarea într-o incintă puturoasă și mizeră, străjuită de inscripția halucinantă „bărbieritul interzis!” Adicătelea, de ce să fie interzis, oameni buni? Descinde călătorul după o noapte petrecută în tren, vrea să arate cât de cât onorabil la sosirea în exigenta și pitoreasca noastră Capitală și… nu i se îngăduie să se radă în toaleta celei mai importante gări a țării! Românii nu mai sunt de multișor ținuți captivi în propria patrie, mulți au beneficiat de libertățile cetățeanului european și au văzut cam cum arată toaletele publice în marile noduri feroviare și până-n cea mai măruntă stație din oricare parcurs.
Mai întâi, de regulă, în lume nu se percepe vreo taxă pentru utilizarea WC-ului (în China chiar poate fi văzută inscripția binevoitoare „Vă mulțumim pentru că ne-ați vizitat!”- subtilă referire la potențialul aport de îngrășământ natural…); doar ici-colo s-a mai păstrat obiceiul de a pune un bănuț, dacă vrei și cât vrei, într-o farfurioară (prin anii ’60, în Franța, un fotbalist m-a învățat să iau rest mai mult decât am pus, fiindcă oricum nu se uită nimeni). Apoi, în astfel de incinte ventilate cu aer odorizat, călătorul află oricând oglinzi cât peretele, apă caldă, săpun lichid, prize pentru aparatele electrice de ras, prosoape la fiecare lavoar, hârtie igienică în fiece cabină, adeseori și dușuri, spray-uri cu aftershave, foen-uri sigilate în pungi de plastic ș.a.m.d. La noi, taman în Gara de Nord, closete „turcești” cu instalația hidraulică peticită, ofticoasă și lăcrimoasă, lumină chioară și atmosferă greu respirabilă. Sigur că nu-i vinovată băbuța ce gestionează riguros pătrățica de hârtie igienică și care, la ora prânzului, nu se sfiește să-și soarbă tacticoasă ciorba, instalată la măsuța aflată în coasta cabinelor-rezonatoare din care răzbat amplificate zgomotele defecației… cu tot alaiul lor sonor. Dar stimata doamnă ministru al transporturilor o fi având parte de aceeași „înzestrare” la toaletele din Palatul CFR? Plătește intrarea? Primește pălmuța de hârtie igienică? O fi coborât vreodată în catacomba mizeră din Gara de Nord, unde până și bărbieritul e interzis (!?), iar senzația de nenorocită lume a paișpea răzbate din răsuflarea fiecărui colțișor?
Cer cuvenitele scuze cititorilor pentru abordarea unui astfel de subiect urât mirositor tocmai la „colțul condeierului”, rubrică care s-ar cuveni să găzduiască, nu-i așa, subiecte ceva mai elevate. Indecente și de prost gust nu mi se par însă incursiunile gazetărești în dimensiunea fetidă a existenței românilor, ci pretențiile noastre de a fi tratați ca europeni când, de fapt, nu izbutim să depășim, în materie de civilizație, stadiul privatei din dosul casei.
Cam în aceeași ordine de idei: am văzut cea mai inspirată inscripție pe o vidanjă: „Atenție! Transport promisiuni electorale!”. O vom comenta într-o tabletă viitoare.
