Scule electrice, furate dintr-un imobil în construcție din Suceava

În noaptea de luni spre marți, persoane necunoscute au pătruns într-un imobil aflat în construcție, situat pe str. Ștefan Ștefureac din municipiul Suceava, proprietatea unui bărbat de 44 ani, din localitate, de unde au sustras mai multe scule electrice, prejudiciul fiind de circa 1.000 lei.„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului”, se precizează în comunicatul poliției.

Recomandări

Licitațiile pentru parcările de domiciliu în municipiul Suceava se vor organiza etapizat, pe măsura amenajării acestora