Scule de turnat

Cu vreo patruzeci de ani în urmă, când psihoza terifiantelor înregistrări securiste ajunsese la apogeu, ne-am împăcat cu gândul că-s ascultate telefoanele și că, practic, nu era nimic de făcut altceva decât să ne ținem gura – dar nici că dădeam crezare atenționărilor cu interceptările așa-zis ambientale: „hai, dom’le, n-o fi chiar așa, lasă-mă cu scrumierele Philipps de la madam Candrea!” (era vorba despre faimosul restaurant al scriitorilor de pe Calea Victoriei). Nu suspectam vreo reținere, să-i zic astfel, morală, din partea „organelor”, evident interesate de discuțiile purtate prea slobod după al treilea pahar, dar ni se părea pur și simplu o imposibilitate tehnică. Cum să funcționeze microfonul zidit în porțelanul fierbinte de la jarul țigărilor și chiștoacelor? Într-o seară s-a izbutit și verificarea: o poetă cam zurlie a dosit una dintre faimoasele scrumiere, a ascuns-o în poșetă, după care, la lumina lunii, a organizat o „autopsiere” discretă în grădina Casei scriitorilor. Scrumiera a fost făcută bucățele mărunțele și nu s-a găsit un capăt de sârmă, darămite vreun microfon. N-o fi fost ăsta „gadgetul”, or fi fost altele; n-aș crede că Securitatea nu era dotată cum se cuvine. Oricât de zgârcit era Ceaușescu cu valuta, n-avea cum să refuze cererile de achiziții în astfel de „tehnică vest”, fiindcă vechea înzestrare cu aparatură rusească de spionaj (cele mai mari miniaturi din lume!) era de mult depășită. Altele vor fi fost sculele și metodele, ne ziceam, re-acordând prezumția de inocență bietelor scrumiere. La urma urmei, și inventivitatea autohtonă se cuvenea pusă la treabă – ceea ce s-a și întâmplat, dar am aflat abia după 1989 care a fost principalul aparat din dotare: invenția românească poreclită „șipca”. Nu era o denumire codată : pentru a introduce „tehnică operativă” în casele oamenilor se apela la o banală… „șipcă”. Asta când golirea casei de locatari (sub cele mai diverse pretexte) și tihna necesară delicatei instalări nu se puteau realiza fiindcă mai rămânea în apartament câte un bolnav la pat, vreo bătrână netransportabilă, cine știe ce rudă de la țară. Confecționată în serie de atelierele de… tâmplărie ale Securității, șipca de brad, banală și de neobservat, era prevăzută cu două cuie ce abia își ițeau vârfurile. Înăuntrul șipcii, un locaș special ascundea microfonul și mini-emițătorul. În două-trei secunde („iuțeala mea de mână și neatenția Dvs.”) șipca era amplasată sub o mobilă oarecare și, prin apăsare de jos în sus, se atașa vreunei stinghii, de regulă, tot de brad. Cine și de ce să se uite sub dulap și, dac-ar face-o, de ce să suspecteze banala șipcă? Mi-a povestit cineva că, după o astfel de instalare au fost ascultate zile în șir discuțiile din casa de la țară a unor sexagenari. Când, de-odată, a apărut un sunet de fond parazit: cotcodăceli. Instalatorii și-au zis că-i frig afară și-a fost adusă cloșca-n casă, numai că altceva nu mai sosea prin unde, de parcă muțiseră toți și-a rămas cu glas numai cobaia! Celelalte zgomote, captate în planul al doilea, erau și mai bizare; foarte profesionist analizate, s-au dovedit până la urmă a fi grohăieli de porc ce-și face siesta. Derută totală la sediu! Cu prilejul revenirii „pe teren” s-a constatat că vechea mobilă fusese mutată, cu tot cu șipcă, în hambar: suspecții își cumpăraseră șifonier nou! Par hazlii astfel de povestioare (parcă-i văd pe vigilenții „lucrători” cu căștile la urechi, ascultând intrigați 24 de ore din 24 cloșca și porcul) dar rămân ceea ce au fost, adică mizerabile atentate la libertatea și intimitatea persoanei. Cine practică acum sportul interceptărilor (de regulă, neautorizate) cu siguranță că nu mai utilizează primitive șipci cu cuie; avântul nestăvilit al tehnicii a imaginat șmecherii infinit mai performante. E destul să dai o raită prin internet: vei afla acolo oferte convenabile pentru „pix spion cu înregistrare video”, autonomie 3 ore, memorie internă 4 GB, cameră color cu microfon la numai 120 de lei. Mai adaugi zece lei și te înzestrezi cu un pix și mai performant, cu minireportofon, funcție video, dar și foto, memorie 8 GB; 12 ore de autonomie. La Pașcani, Cosma a utilizat un ceas spion ieftin și primitiv: dacă se dota cu un WP 339 (299 lei), înregistra nu numai sunet, ci și imagine. Iar W4 (340 lei) filmează și noaptea. Mai sunt la vânzare sumedenie de alte scule: cravată cu cameră, nasture, ochelari ș.m.a. Primești marfa la domiciliu, cu certificatul de garanție cuvenit. Și mă tem că va trebui să ne dotăm cu grăbire: nu pentru că turnătoria a devenit viciu național, ci pur și simplu, pentru auto-apărare. Filmați, filmați, că niciodată nu se știe…