SCRISORI

Cu Pamfil Șeicaru m-am întâlnit întâmplător, pe un aeroport de tranzit (Viena cred; el aștepta o cursă spre RFG; era prin 1965). Auzind vorbă românească (însoțeam un grup de sportivi) s-a apropiat și s-a recomandat: „Băieți, eu sunt Pamfil Șeicaru”. A dat taman peste Răducanu, nu prea era permis să intri în vorbă cu străini și Rică l-a expediat cu un sec „Să fii matale sănătos, tataie!” Desigur, am intervenit și am avut o discuție ceva mai lungă, din care am aflat, între altele, că formula „șantajul și etajul” nu-i aparține lui Șeicaru, ci altui „ziarilă”, Stelian Popescu. Am făcut schimb de cărți de vizită (pe atunci locuia la Karlsfeld, Hotel Karlsfelhofer, Hochstrasse nr 8, 8047). Peste câțiva ani am primit scrisoarea de mai jos și am trimis imediat o notă la București, propunând editarea câtorva din titlurile propuse. Lucrurile se mai schimbaseră; după ce, pe vremea Anei Pauker, Șeicaru fusese condamnat la moarte, sentință modificată apoi în închisoare pe viață, Ceaușescu l-a grațiat în 1966 și l-a răsplătit cu 3000 de dolari pentru editarea, în străinătate, a cărții „Karl Marx despre români”. Din motivarea decretului de grațiere: „Ca emigrant, Șeicaru are o atitudine corespunzătoare și desfășoară în străinătate o activitate utilă țării noastre.” Declarațiile condeierului au fost totdeauna limpezi: „Voi sluji țara și nu regimul. Regimurile politice sunt trecătoare și pline de păcate. Pământul natal este peren” (amănunte în cărțile lui Dinu Zamfirescu și în articolele publicate în „Historia” de Florian Bichir).
Stimate d-le Iacoban,
profesorul Al. Zub mi-a dat adresa dv. spre a vă expune dorința de a apela la Editura „Junimea” pentru a edita în primul rînd lucrarea mea „La Roumanie dans le grad guerre” apărută la Paris în 1969, cu prilejul împlinirii a 50 de ani de la proclamarea României de la Nistru pînă la Tisa. Bine înțeles că editarea cere în prealabil aprobarea autorităților investite cu puterea de decizie. Ulterior doresc ca rînd pe rînd lucrările mele să fie editate tot la „Junimea”. Mi-a plăcut felul cum ați editat lucrarea „Kogălniceanu – istoric”. Fără îndoială că este o adevărată întrecere între edituri de a da cărților o prezentare cît mai frumoasă, făcînd un izbitor contrast cu ceea ce publicau editurile odinioară. Hîrtia, coperta, totul era respingător. Mă gândesc la editura „Cartea Românească” precum și la Ciornei. Este o prezentare elegantă a cărților la editurile de azi. Editura „Junimea”, al cărui director sînteți, are pentru mine ceva cu totul în afară de condițiile grafice, este editura Iașilor unde mi-am făcut Universitatea, a Iașilor unde în 1918, cînd am împlinit 24 de ani, am început cariera mea de gazetar. Precum vedeți, în 1978 voi împlini 60 de ani de exercitare fără întrerupere a profesiei de gazetar, dat fiind că în anii de exil am continuat profesia la ziare spaniole și azi o încep la publicații germane. Sînt multe volume ce ar urma să editați și ultimul va fi „Memoriile unui gazetar 1918-1978”. Mi-aș îngădui să vă întreb dacă nu sînteți din Botoșani, deoarece pe vremuri am cunoscut și am avut legături de prietenie cu un fost ofițer Iacoban, de fel din Botoșani. Era cumnatul unui prieten, Mircea Zăgănescu, care locuia la Tîrgoviște. Deci, stimate domn, eu nu vreau decît să am consimțământul dv. de principiu, urmînd să stabilim condițiile contractuale cînd în principiu voi avea aprobarea. A doua lucrare ce v-aș încredința-o spre editare ar fi „Istoria partidelor național țărănist și național-țărănist ieșit în 1926 din fuziunea primelor două partide. În opinia mea, lucrarea aceasta va răspunde unei necesități a generațiilor tinere care n-au cunoscut și nici nu puteau să cunoască epoca îndepărtată, cînd existau mai multe partide. Regele Carol II a suspendat Constituția în 1937 instituind dictatura conform formulei dicționarului monarhiei franceze – Charles Mauvras, „Rege și dictator”. Ori, un copil născut în 1937 ar avea azi 39 de ani, deci pentru el este o epocă total necunoscută și implicit dorind să cunoască epoca plurității partidelor. Această lucrare a apărut la Madrid în două volume totalizând 700 de pagini de tipar. Sunt și alte lucrări, unele care au apărut, altele în manuscris. Începe ceea ce, cred eu, va întâmpina o mai mică rezistență la eventuala aprobare, „România în marele război”. Mai am printre altele o serie de 50 de portrete – unele de 100 de pagini, ca N. Iorga, care ar apărea sub titlul „Fuit quoudam lionem”. Este un vers din Eneida, când Eneida începe să evoce căderea Troiei. Evoc prin aceste portrete viața politică, literară, artistică a României până în 1944, începând din 1912. Acestea sunt lămuririle pe care eram dator să vi le dau în legătură cu dorința mea de a fi editat la „Junimea”.
Cu prietenească strîngere de mînă,
al dv. PAMFIL ȘEICARU
Desigur, propunerea „Junimii” nu a fost aprobată.