Îmi îndrept gândurile dragi către tine, Țara mea dragă, pentru că mi-e atât de dor de tine. Un dor care se duelează frustrant cu măsurarea timpului, prin pașii mei și sufletul meu. Adun sentimentele mele, lacrimile mele, trăirile mele profunde și le țin strâns la pieptul meu. Îți sărut talpa sfântă țara mea și-mi revăd cu nostalgie copilăria petrecută în munții tăi, în văile tale cu multă iarbă grasă, cu râurile tale cristaline și multe frumuseți. Închid ochii și revăd oamenii tăi dragi, țărișoară scumpă. Țăranii tăi frumoși purtând frumoasa ie la cositul ierbii, la hora satului, la sărbătorile câmpenești, ale recoltei și multe altele pe care doar românul tău le știe a purta de grijă.
E minunat să-mi revină aievea mirosul grânelor, de poamă dulce, fânul proaspăt cosit, mirosul unic ce-l degajă fârnâitul mânjilor ce aleargă fericiți pe câmpiile tale. Doar gândul la boțul de mămăligă ce-l tăvăleam prin brânză de la mioarele baciului și ce-l mâncăm apoi cu mâna, sărmăluța ce-o fierbea mama în oală-i de lut în rula cuptorului, plăcinta cu brânză și mărar, și ochii mi se umplu de lacrimi. Mă frige dorul și pârdalnică inima mea fugărește către ține. Apuc să iau în graba trăirilor mele cobza sufletului și să-ți pun pe corzi cele mai frumoase cuvinte, cele mai frumoase gânduri, dragă mea țară. Îmi vin în valuri pe struna cobzei acele acorduri adeseori dureroase ce mi le aduce mărturie Istoria, vrând să stau de povești cu tine, să-ți mulțumesc că ai rezistat. Ai fost atât de încercată de-a lungul timpului, încât recunoștința mi-o exprim prin împreunarea mâinilor ca într-o rugă, ce îmi ating fruntea plecată către tine, mulțumindu-ți că m-ai ales să-ți fiu fiică. Te voi face frumoasă de sărbători, țărișoara mea, și te voi îmbrăca cu straiele strămoșești, gândindu-mă să-ți fac și o cunună din spice galbene ce-ți vor sta peste pletele bălaie. Îți voi da cea mai frumoasă maramă cusută cu fir de borangic, îți voi coase o ie bătută cu mărgele și flori de câmp. Îți voi țese, țărișoara mea, o catrința de lână și îți voi încinge mijlocelul cu un brâu în trei culori. Și picioarele tale vor purta opinci de piele cu colțuni de lână. Așa te văd de ziua ta, frumoasă așa precum ești. Îți voi desena frumusețile naturii să le ai aproape, iar lângă ține îți voi pune în coșuri de nuiele, poamele și roadele pământurilor tale. E atât de confortabil să porți în suflet sentimentul unei iubiri ce poartă amprenta apartenenței naționale românești. Chiar dacă sunt departe, chiar dacă pământul pe care calc nu este ca al tău, îți port sentimentele și dragostea oriunde în suflet. Iar chipul tău nu poate fi asemuit cu nimic. Și, în loc de final, te rog încă ceva: Nu uita să le spui românilor mei dragi că mi-e dor de Crăciunul românesc cu sănii trase de cai cu zurgălăi, împodobite cu blănuri de oaie și capră, de colindele cântate în seara de Crăciun la gura sobei, de cozonacii cu nucă și mac, de caprele și urșii ce dănțuiesc în ajunul Anului Nou.
Melania Eliza Țehanciuc, Norvegia
Nota redactorului
Textul de mai sus a primit premiul I în cadrul concursului ”Gânduri pentru România”, organizat de Asociația Românilor din Norvegia și Jurnal de Nord. Melania Eliza Țehanciuc este născuta la data de 8 iunie 1999, la Suceava, iar în prezent studiază în Oslo, la Kuben Videregående Skole, unitate unde are parte de un colectiv de colegi caracterizat de multiculturalism, întrucât are colegi din toate colțurile lumii: America, Coreea, Franța, Somalia etc.
Până în vara acestui an a fost elevă la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava.
