Au stat chiar și 8-9 ore la coadă, așteptând ceea ce unii dintre ei aveau pentru prima dată: dreptul de a-și alege președintele țării în care vor să se întoarcă. Astfel poate fi rezumată ziua primului tur al alegerilor prezidențiale pentru studenții români din Anglia, informează Mediafax.Astăzi, acești tineri trimit în țară, prin intermediul ziarului Gândul, o scrisoare către autorități, pe care le taxează dur pentru haosul și umilința de duminică și își cer drepturile pentru 16 noiembrie. 29 de tineri români, studenți ai unora dintre cele mai prestigioase universități britanice, semnează această scrisoare.Din epistola lor răzbat deopotrivă refuzul de a pleca, la fel ca mulți dintre noi, capul în fața nedreptăților, cât și speranța că în acești studenți stă puterea de a schimba România.Pentru că tot ce ne-au cerut a fost să le dăm o voce, pentru a fi auziți, vă redăm, în continuare, scrisoarea lor.