Tarom încearcă să restituie ultima aeronavă Boeing 737-800 pe care o mai deține închiriată în portofoliu, dar cazul a ajuns la tribunalul din Londra și o decizie nefavorabilă a instanței va obliga operatorul aerian să raporteze impactul financiar, relevă scrisoarea trimisă de Guvern la FMI
La începutul acestui an, Guvernul s-a angajat în negocierile cu Fondul Monetar Internațional (FMI) că va reduce costurile la nivelul Tarom inclusiv prin restituirea ultimului avion tip Boeing 737-800 din flotă, închiriat în urmă cu patru ani, sau prin reducerea chiriei la nivelul pieței. Conform înțelegerii, operațiunea trebuia să fie încheiată cel târziu până la sfârșitul lunii martie.
Termenul nu a fost însă respectat, iar ultima scrisoare de intenție discutată de Guvern și FMI la finele misiunii de evaluare din aprilie-mai relevă că perioada în care aeronava trebuie restituită a fost împinsă până la sfârșitul lunii iunie. Documentul indică însă în același timp că problema a ajuns pe rolul „tribunalului din Londra”, care ar putea decide că aeronava nu poate fi relivrată, caz în care compania Tarom va fi obligată să prezinte un raport privind impactul aeronavei asupra rezultatelor financiare ale flotei.
„Relivrarea celei de-a treia aeronave Boeing B 737-800 închiriate sau reducerea chiriei la nivelul prețurilor de pe piață până la finele lunii iunie 2012. Urmărirea veniturilor și cheltuielilor aferente operării aeronavei în eventualitatea în care tribunalul din Londra decide că aeronava nu poate fi relivrată și furnizarea unui raport privind impactul aeronavei asupra rezultatelor financiare ale flotei”, sunt angajamentele Guvernului din scrisoarea către FMI.
La Londra funcționează și Curtea de Arbitraj Internațional, care se pronunță în cazul litigiilor comerciale între companii.
Conform documentului citat, reducerea costurilor va fi efectuată și prin reducerea voluntară a personalului, întreruperea liniilor și zborurilor selectate, renegocierea contractului de leasing de personal navigant, extinderea programului de economisre la consumul de petrol.
Contactați de MEDIAFAX, reprezentanții Tarom susțin însă, contrar documentului discutat de Guvern cu FMI, că „nu există niciun litigiu la Londra” în legătură cu relivrarea celei de-a treia aeronave Boeing 737-800, adăugând în același timp că alte informații solicitate nu pot fi furnizate deoarece nu sunt „de interes public”, având în vedere că Tarom este o societate comercială care își desfășoară activitatea într-un mediu concurențial.
„Pe teritoriul României operează mai multe companii private de transport aerian, mediul concurențial fiind extrem de pronunțat, divulgarea acestor informații putând atrage prejudicii atât materiale, cât și de imagine, care se pot materializa în pierderi majore pentru compania Tarom. Publicitatea acestor informații legate de activități comerciale și financiare ale companiei poate fi speculată de către mediul concurențial prin utilizarea în interes propriu a acestora, creându-și astfel beneficii în detrimentul companiei noastre”, este răspunsul transmis de Tarom.
Operatorul aerian, aflat pe lista companiilor monitorizate de FMI, estimează deja pentru acest an o pierdere de peste 187 milioane lei.
Un studiu realizat la sfârșitul anului trecut de Banca Mondială relevă că un sfert din cele 154 companii de stat monitorizate au acumulat pierderi care ajung și la sute de mii lei pe angajat. Pe lista acestor companii figurează și Tarom, cu pierderi de 163.000 lei/angajat.
La sfârșitul anului 2008, Tarom a închiriat trei avioane Boeing 737-800 Next Generation, pe o perioadă de cinci ani. Prima aeronavă a fost recepționată la 20 noiembrie 2008, a doua la începutul lunii decembrie 2008, iar a treia în februarie 2009.
La sosirea în țară, aeronavele au fost stropite cu șampanie de conducerea Ministerului Transporturilor și a companiei Tarom, conducerea operatorului aerian susținând atunci că avionul are un consum cu până la 50% mai redus față de anumite aeronave din flota Tarom astfel că totalul costurilor anuale din exploatare va scădea cu până la 36 milioane dolari.
Decizia de a închiria cele trei avioane a făcut parte din planul Tarom de a deține, până în 2012, o flotă formată din 30 de avioane noi, pentru a-și crește cota de piață.
La acel moment nu au fost prezentate costurile aferente chiriei, dar presa a relatat că acestea se ridică la trei milioane de euro lunar/aeronavă, deși gradul de ocupare este de sub 30%, la care se adaugă alte milioane de euro pentru asigurarea flotei.
Două dintre cele trei aeronave Boeing 737-800 au fost restituite deja, înainte de expirarea perioadei de cinci ani pentru care au fost închiriate, pentru reducerea cheltuielilor, astfel că flota Tarom include în prezent o singură aeronavă de acest tip, la care se mai adaugă patru aeronave Boeing 737-700, patru aeronave Boeing 737-300, patru aeronave Airbus A318-111, șapte aeronave ATR 42-500, două aeronave ATR 72-500 și o aeronavă Airbus A310-325.