Ca și acum cîteva luni în urmă, îndrăznesc, cu umilința de rigoare, să reiau rugămintea către Prea Sfîntul Scaun al Sanctității Voastre. Vă informam atunci din dragostea pe care o port credinței și a dorinței de a contribui la unirea celor două biserici, că intenționez să înființez un muzeu etnografic și religios într-una din bisericile romano-catolice din Bucovina rămasă fără enoriași. Doream, cu acest prilej, să previn degradarea Sfîntului Lăcaș în părăsire. Promptitudinea cu care ați răspuns prin Nunțiul apostolic, adresînd o epistolă Diecezei Romano-Catolice de Iași mi-au umplut inima de bucurie și de neliniște totodată. De bucurie pentru că, în sfîrșit am primit un semn din centrul sacru al credinței catolice. De neliniște, pentru că sus-numita Dieceză tergiversează mereu lucrurile, invocînd fel de fel de motive, unul mai lipsit de temei decît altul:
1. Intenția noastră este lăudată, însă numai atît. Lipsesc cu desăvîrșire faptele.
2. Faptul că prezența unui muzeu ecumenic în biserică „ar răni sensibilitatea creștinilor care s-au născut, s-au botezat și au primit sacramentele în biserica acelei localități” este nemotivată, întrucît muzeul religios și sfințenia conservată între zidurile lăcașului nu sînt incompatibile, ci se susțin reciproc, sporind elanul evlaviei.
3. Creștinii din Germania, care „au rădăcini în această localitate și care vizitează anual biserica și cimitirul” n-au nici un motiv de reproș, deoarece, după cum ne-au mărturisit cîțiva dintre ei, aceștia ar fi bucuroși să revadă pe lîngă biserica copilăriei în care va avea loc procesul divin să fie și aceste obiecte religioase catolice și ortodoxe inedite. Nu ne îndoim de faptul că germanii înșiși, popor civilizat și credincios, ar fi realizat această operă.
4. Într-o altă scrisoare „Încă un pas spre ecumenism” v-am informat că ofer aproape un hectar aflat nu departe de fosta Cetate de Scaun a Sucevei cu scopul de a construi o biserică sau un schit ecumenic unde să se realizeze primul pas spre unificarea celor două biserici ]n România. Nici de data aceasta nu am primit nici un răspuns de la Dieceza Romano-Catolică de Iași. O venerată misionară catolică din Chile, Veronica Fontalba, care în prezent se află în Algeria, despre care v-am mai relatat, a rămas entuziasmată de ideea construirii unei asemenea biserici și mi-a scris că ea se roagă pentru înființarea ei, sugerîndu-mi totodată că dacă această inițiativă va deveni realitate, biserica să poarte numele Sfîntului Papă Ioan Paul al II-lea.
Țin să precizez, cu toată responsabilitatea, că nu m-am gîndit niciodată să trag vreun folos material din această întreprindere, ci dimpotrivă să cheltuiesc și puținele resurse pe care le am pentru a înfăptui cea mai înaltă poruncă a mesajului pe care Eminența Voastră l-a transmis cu prilejul învestirii ca Papă: unirea celor două biserici. Altminteri, întreaga strădanie a slujitorilor credinței se irosește în van.
Dacă Sanctitatea Voastră socotiți că intenția mea merită să fie împlinită, atunci nu rămîne decît să mă ajutați. Cu speranța în suflet mă închin Sfîntului Altar al Credinței, rugînd Divinitatea să strîngă oile sub un singur păstor.
Prof. Arhid Ștefan Hreniuc
Scrisoare deschisă Sfîntului Părinte al Bisericii Romano-Catolice, Benedict al XVI-lea
