Prieten drag…
Oportunitatea acestui demers ar putea fi pusă pe seama campaniei electorale abia începute. Fiind direct implicat în ea, rândurile de față ar exprima un adevăr parțial. Miezul problemei vizează însă perioada postelectorală!
Mărturisesc că am mâncat pâinea ce-o mănânci și tu, iar ca noi au fost atâția „generali” care au suportat indicațiile „prețioase” ale mai-marilor zilei. De la regretații profesori Pleșca, Chindea, Gafencu, Viziteu și până la trăitorii zilei de azi, Bodnariuc, Popescu, Oprea, Ciubotariu, Carcalete, Cuciureanu, toți, dar absolut toți, au ținut cont, mai mult sau mai puțin, de „prețioasele” recomandări venite de la „centru”!
Dar, dragă Ghiță, ceea ce se întâmplă astăzi nu s-a întâmplat niciodată în ultima jumătate de secol pe care am trăit-o direct, ca om al școlii. Ca profesor de istorie, am mai aflat ceva, prin viu grai sau prin pagini scrise, de ceea ce a reprezentat școala în primii ani postbelici.
Atunci, furia stalinistă a măturat tot ceea ce reprezenta valoare în școala românească, pentru simplul motiv că s-au născut prea devreme, încât au învățat și au predat în acei ani interbelici.
Atunci conducerile de școli au fost instalate pe baza carnetului de partid și a atașamentului față de politica înțeleaptă a iubiților conducători.
Atunci obediența și frica s-au instalat în școala românească și, din păcate, într-o formă sau alta, s-au păstrat până în zilele noastre.
Atunci, în anii ’50, un biet profesor de educație fizică (Sâc!) cu studii liceale conducea Școala Agricolă de la Fălticeni, școală devenită azi Colegiul Agricol.
Atunci… atunci… atunci a devenit acum… acum… acum!
Și nu-i vina ta, dragul meu prieten! Știu în ce situație te afli; la rândul tău ai trăit și tu experiența amară a epurărilor politice!
Stau și mă întreb până când zootehniști de duzină (tot respectul pentru zootehniștii adevărați, care-și fac meseria!) și sportivi ratați vor călca în picioare demnitatea unor oameni care și-au clădit o carieră didactică prin studii adevărate și muncă cinstită?!
Până când elevi și profesori vor fi scoși la mitinguri electorale și duși pe stadioane pentru a striga lozinci comandate?!
Până când campaniile electorale vor fi susținute de elevi și de profesori scoși de la ore de noii directori puși pe baza aceluiași carnet de partid?!
Până când niște neica-nimeni până mai ieri vor „butona” spațiul sensibil al învățământului românesc?!
Oprește-i, dragul meu, oprește-i până nu-i prea târziu! Mai temperează-le elanul malefic al distrugerii învățământului! Știu, nu-i ușor; la rândul meu a trebuit și eu să fac „ascultare”, dar niciodată, absolut niciodată, n-am înlocuit un om de valoare cu o nonvaloare, chiar atunci când acesta era un oarecare profesor de educație fizică, adică de aceeași specialitate cu primarul în funcție!
Cât despre voi, cei mulți – oameni ai școlii – nu trebuie să vă deschid eu ochii. Dați dovadă de mai mult curaj și nu vă bucurați că în fruntea voastră, la conducerea școlii este un om slab! Pe termen scurt, e bine; gândiți-vă însă la anii ce vin și la generațiile pe care le creștem! Nu uitați că în voi „e și număr, și putere”, cum zicea poetul! Încercați să rezistați presiunilor și amenințărilor de moment. Până la urmă, va fi bine, dar, pentru aceasta, trebuie puțin curaj! De același curaj, ai nevoie și tu, dragul meu prieten, Gheorghe Lazăr!
Știu că rândurile de față vor stârni mânia „proletară” a comentatorilor de serviciu. Da, să spună ei… cine a fost VITCU! Stau cu fruntea sus și oricând sunt dispus la un dialog civilizat, fără a ne ascunde în spatele unor rânduri anonime, pline de venin.
În încheiere, dragul meu prieten, ajuns pe același scaun pe care și eu am stat nu demult (dar… mai mult!), îți doresc multă sănătate, rezistență la stres și să înțelegi cum trebuie aceste rânduri!
Cu sinceritate,al tău, Mihai Vitcu
