Să vezi și să nu crezi.!

Scrisoare de departe



Românii de pretutindeni se pregătesc să întâmpine
Paștele. Mi se pare demnă de tot interesul scrisoarea
pe această temă primită de la o prietenă din Columbus
(capitala statului Ohio, USA), așa că o dau publicității.
M.R.I.
„Imediat ce a trecut mărțișorul, începem să ne pregătim de Paști. Fiindcă suntem foarte puțini și, ca toți bunii români, foarte dezbinați (cam 200 de suflete, distribuite în nenumărate găști/grupuri/cete!) nu am reușit să avem o biserică românească (nu-i vorbă că și Patriarhia română ne-a ajutat pe rupte, iar Episcopia ortodoxă din America, tot pe-atâta!). Așa că începem prin a solicita Episcopiei ajutorul, să ne trimită, adică, un preot pentru slujba de Înviere (dintre cei pensionați, sau dintre tinerii aflați la stagiu). Dacă izbutim, căutăm o biserică din Columbus pentru închiriat, hotel pentru părintele ce va veni și alte asemenea chestiuni de natură organizatorică (bilete de avion, transport mașină, aranjamente pentru masă…) Dacă nu reușim, ne vom împrăștia pe la bisericile sârbă, macedoneană, rusească… Pentru partea „trupească”, începe o aventură întreagă.
La începutul lui martie, plantăm în ghivecele ținute în bucătărie usturoi, pentru a-l avea verde și proaspăt la drob (aici nu se vinde usturoi verde, fiind considerat nerentabil financiar). Tot de pe atunci începem a ne ruga de rudele și prietenii din România să ne trimită vopsele adevărate pentru ouă; uneori „mai aduc” (ce exprimare obișnuită înainte de ’89!) la magazinele grecesc, rusesc sau libanez.
Celelalte produse le cumpărăm de la magazinele altor etnii, fie pentru că sunt cam ca ale noastre, fie că aduc special pentru noi, românii. „Harta” arată cam așa: de la libanezi, luăm miel, rahat, nuci, mac, stafide pentru cozonaci. De la ruși, luăm salam de Sibiu („Hungarian salami”!!) costiță, cabanos, șampanie și vinuri din Republica Moldova. De la greci, luăm icre, foi de plăcinte, măsline, undelemnuri, un fel de brânză dulce pentru pască, drojdie. De la macedoneni – care fac aprovizionare specială pentru români anul acesta – ne răsfățăm cu făină de grâu românească, telemea din țară, zacuscă de vinete-fasole-ciuperci de la Cluj (4$ un borcănel de 200 grame!), gemuri de fructe făcute la Bălțătești-Neamț, apă minerală Perla Harghitei și Borsec, Vegeta, pateu de ficat din Sibiu și Scandia, biscuiți Eugenia de Constanța, ciocolată cu rom și ciocolată Poiana. Mai găsim vinuri românești la un mare magazin „Anderson”, care are multe produse importate. Țuică mai avem fiecare; am adus-o vara asta de acasă, sau ne-au adus-o prietenii. O păstrăm cu grijă, într-o sticlă de plastic Fanta de ¼ litru…
Apoi, odată aventura aprovizionării încheiată (eu, de exemplu, am deja toate ingredientele „rare” în frigider și congelator!), ne scoatem costumele populare și casetele sau CD-urile cu muzică de Paști, căutăm prin sertare lumânările mari aduse de acasă, semănăm grâu, ca să fie verde (de pus ouăle în el) și… nu vrei să știi mai departe cât de greu ne este… Fiecare își expune pe o ușă sau un geam toate felicitările de Paști primite de acasă… și sunt din ce în ce mai puține, fiindcă toată lumea scrie e-mail-uri.
Gata, căci devine deprimant.
Mihaela.



Recomandări

Cockteil…cu amor, umor și poezie. România, de ieri, de azi…(1)

Emil Ursu: „Revelații, prima expoziție din România care-i aduce împreună pe cei doi mari artiști români: Petre Velicu și Ion Mândrescu”

Emil Ursu: „<Revelații>, prima expoziție din România care-i aduce împreună pe cei doi mari artiști români: Petre Velicu și Ion Mândrescu”
Emil Ursu: „<Revelații>, prima expoziție din România care-i aduce împreună pe cei doi mari artiști români: Petre Velicu și Ion Mândrescu”