Scriitorul Yann Moix, recompensat cu premiul Renaudot pe 2013



Scriitorul francez Yann Moix a fost recompensat, luni, cu premiul Renaudot pe 2013, acesta fiind unul dintre cele mai prestigioase trofee literare acordate în Franța, informează AFP.
Yann Moix a fost premiat pentru volumul „Naissance”, apărut la editura Grasset, un roman dens, centrat pe „infernul” relațiilor dintre părinți și copii.
Romancierul francez a fost desemnat câștigător în primul tur de scrutin, cu șase voturi. Romanul „Naissance”, un volum de aproape 1.200 de pagini, debutează cu venirea pe lume a autorului, în insultele părinților săi.
Premiul Renaudot a fost atribuit, luni, în aceeași zi cu prestigiosul premiu Goncourt, așa cum cere tradiția, la restaurantul parizian Drouant.
Ceilalți finaliști ai premiului Renaudot au fost scriitorii Etienne de Montéty, pentru volumul „La Route du salut” (editura Gallimard), Charif Madjalani, pentru volumul „Le dernier seigneur de Marsad” (editura Seuil), și Romain Puértolas, pentru volumul „L’extraordinaire voyage du Fakir qui était resté coincé dans une armoire Ikea” (editura Le Dilettante).
Premiul Renaudot pentru eseu pe 2013 i-a revenit scriitorului Gabriel Matzneff, pentru volumul „Séraphin, c’est la fin”.
Înainte de anunțarea câștigătorului, în timp ce jurnaliștii și fotografii așteptau cu nerăbdare, aproximativ 10 activiste din mișcarea feministă La Barbe au pătruns pentru scurt timp în restaurantul Drouant pentru a citi o declarație-manifest cu scopul de a protesta față de lipsa femeilor din juriul acestui premiu și de pe lista scriitorilor nominalizați.
„Domnilor din Academia Goncourt, La Barbe este alături de voi pentru a celebra gloria verbului masculin”, a strigat o militantă.
„Stimați membri din juriul Goncourt, în 110 ani și dintre cele 109 premii acordate, ați premiat de 99 de ori bărbați și scriitori talentați”, a ironizat această mișcare feministă pe contul ei de Twitter.
Romanul premiat cu Goncourt, un premiu înființat în 1903 și care este cel mai vechi dintre trofeele literare franceze, generează în general vânzări de 300.000 – 400.000 de exemplare, în medie, și o cifră de afaceri cuprinsă între 6 milioane de euro și 8 milioane de euro. La aceste sume se adaugă cele încasate din traducerile romanului și cele aduse de republicările acestuia în format de buzunar.
În 2012, premiul Renaudot a revenit scriitoarei Scholastique Mukasonga, originară din Rwanda, pentru volumul „Notre-Dame du Nil”, publicat la editura Gallimard.
Premiul Renaudot (numit și „Théophraste Renaudot”) este o distincție literară creată în 1926 de zece critici de artă care așteptau deliberările juriului premiului Goncourt. Premiul Renaudot, deși nu este oficial legat de premiul Goncourt, este un fel de completare a acestuia, laureații fiind anunțați în aceeași zi și în același loc, în prima săptămână din luna noiembrie, la restaurantul Drouant din Paris.
În 2013, sezonul trofeelor literare din Franța a debutat cu marele premiu al Academiei Franceze, decernat pe 24 octombrie scriitorului Christophe Ono-dit-Biot, pentru volumul „Plonger”, publicat de editura Gallimard.
Luni, scriitorul Pierre Lemaitre a fost recompensat cu premiul Goncourt pe 2013 pentru volumul său „Au revoir là-haut”.
Premiul Femina va fi decernat pe 6 noiembrie, în timp ce premiul Médicis va fi acordat pe 12 noiembrie.
Premiul Interallié încheie sezonul distincțiilor literare franceze pe 19 noiembrie.



Recomandări

Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a primit Premiul „Regal Literar”, pentru volumul „Minunile – revelații ale Sfintei Treimi”

Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a primit Premiul „Regal Literar”, pentru volumul „Minunile – revelații ale Sfintei Treimi”
Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a primit Premiul „Regal Literar”, pentru volumul „Minunile – revelații ale Sfintei Treimi”

Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a primit Premiul „Regal Literar”, pentru volumul „Minunile – revelații ale Sfintei Treimi”