Scriitorul sucevean Constantin Severin a lansat „Manifestul Postliteraturii” – O teorie normativă a condiției postliterare

1. Sfârșitul epocii literare

Civilizația occidentală a fost structural literară.

De la tipar la romanul modern, literatura a constituit axa imaginarului cultural. Ea a modelat interioritatea, memoria, autoritatea și forma conștiinței individuale. Autorul era suveran. Cartea era stabilă. Canonul reglementa valoarea.

Această epocă s-a încheiat.

Postliteratura nu deplânge această transformare.
O numește.

Nu mai locuim într-o civilizație literară.
Locuim în condiția postliterară.

1. Ce s-a schimbat

Postliteratura apare atunci când producția simbolică nu mai este exclusiv umană și nu mai este centrată structural pe textul tipărit.

Patru transformări ireversibile definesc această condiție:

1. Decentralizarea autorului.
2. Erodarea autorității canonice.
3. Transformarea temporalității narative.
4. Medierea tehnologică a creației simbolice.

Cartea nu mai este centrul de gravitație al culturii.
Este un mediu printre altele.

III. Prăbușirea suveranității autorului

Regimul literar s-a întemeiat pe ideea autorului ca origine.

Postliteratura funcționează în interiorul unei autorii distribuite.

Inteligența artificială, algoritmii, platformele colaborative și rețelele digitale au dizolvat monopolul producției simbolice umane. Creativitatea nu mai este singulară; devine hibridă.

Autorul nu mai este sursă absolută.
Devine orchestrator.

1. De la operă la câmp

Opera literară era concepută ca obiect închis.

Creația postliterară este procesuală.

Textele evoluează. Sensurile circulă. Structurile devin modulare. Interpretarea devine participativă. Granița dintre creator și receptor se subțiază.

Opera devine câmp.

1. Transformarea subiectivității

Epoca literară a cultivat interioritatea profundă prin lectură liniară și concentrare prelungită.

Subiectivitatea postliterară este rețea.

Atenția se fragmentează. Identitatea se distribuie. Memoria se externalizează. Narațiunea devine stratificată, nu strict secvențială.

Aceasta nu este o decădere.
Este o mutație structurală.

1. Producția simbolică hibridă

Postliteratura nu elimină literatura. O integrează într-un regim mai larg de producție simbolică hibridă.

Textul coexistă cu imaginea, codul, sunetul și algoritmul. Câmpul simbolic devine tehnologic interconectat.

Imaginația umană nu dispare.
Se restructurează în relație cu sistemele.

VII. Inevitabilitatea transformării

Postliteratura nu este un curent estetic.

Este consecința transformării infrastructurale:

• rețele digitale globale
  • mediere algoritmică
  • inteligență artificială
  • circulație accelerată a conținutului simbolic

Când infrastructura se schimbă, cultura se reorganizează.

Condiția postliterară nu este opțională.
Este structurală.

VIII. Dincolo de nostalgie și panică

Epocile de tranziție produc două reacții:

1. Nostalgia centrului pierdut.
2. Panica declinului cultural.

Postliteratura refuză ambele poziții.

Epoca literară a fost istorică, nu eternă.
Transformarea ei nu este o catastrofă, ci o redistribuire.

Gravitația culturală se mută.
Nu dispare.

1. Noul creator

În condiția postliterară, creatorul este:

• hibrid
  • interdisciplinar
  • conștient structural
  • alfabetizat tehnologic

Creația devine navigare în interiorul unor sisteme simbolice distribuite.

Creatorul postliterar nu este diminuat.
Este repoziționat.

1. Noua responsabilitate

Postliteratura cere:

• claritate conceptuală
  • rigoare structurală
  • responsabilitate etică în utilizarea tehnologiei

Fără structură, creația hibridă devine zgomot.
Fără etică, devine manipulare.

Creatorul postliterar trebuie să înțeleagă sistemele pe care le activează.

1. Cultura după centralitate

Literatura nu dispare.

Dar nu mai guvernează.

Devine una dintre multiplele modalități ale ecosistemului simbolic descentralizat.

Postliteratura nu proclamă moartea literaturii.
Proclamă sfârșitul centralității ei.

XII. Concluzie

Postliteratura afirmă:

• redistribuirea autoratului
  • hibridizarea producției simbolice
  • medierea tehnologică a imaginației
  • transformarea subiectivității
  • încheierea epocii literare ca ax cultural

Civilizația occidentală a intrat în condiția postliterară.

Sarcina prezentului nu este rezistența nostalgică.
Este articularea lucidă.

Viitorul creației nu va aparține celor care apără vechiul centru.

Va aparține celor care înțeleg noul câmp.

(Constantin Severin, Suceava, 25 februarie 2026)