Tânărul scriitor Sorin Stoica, autor al mai multor volume și colaborator la diferite reviste cu profil cultural, s-a stins din viață la numai 27 de ani, se arată într-un comunicat al Editurii Polirom.
Sorin Stoica, deși făcea parte din tânăra generație, se situa polemic față de o bună parte dintre colegii lui de literatură, tineri și ei. Pleda pentru povestire, dar nu povestirea abjecției, a urâțeniei, hidoșeniei lumii. Potrivit Polirom, „mult mai important era felul în care scria”. „Îți dădea impresia că este în stare să comenteze savuros și instrucțiunile de folosire ale unui extinctor plasat pe holul spitalului în care își poartă zilele unele dintre personajele sale”.
Stoica a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București în 2000 și un masterat în Comunicare în cadrul FJSC. Era masterand în Antropologie, anul II. Scriitorul a fost preparator asociat la catedra de Antropologie Culturală a Facultății de Jurnalism. A colaborat cu proză și reportaj la revistele Vatra, Dilema Veche, Deci, Formula As, Ultimul Atu, Cultura și Suplimentul de cultură. A publicat volumele „Povestiri cu înjurături”, „Dincolo de frontiere”, „O limbă comună” și „Cartea cu euri”.