Iași

Scriitorul fălticenean Alexa Pașcu, laureat al Concursului Național de Proză „Mihail Sadoveanu”



Scriitorul fălticenean Alexa Pașcu, laureat al Concursului Național de Proză „Mihail Sadoveanu”
Scriitorul fălticenean Alexa Pașcu, laureat al Concursului Național de Proză „Mihail Sadoveanu”

În perioada 2-4 noiembrie, la Iași și Pașcani a avut loc ediția a III-a a Festivalului Național de Proză “Mihail Sadoveanu”, eveniment organizat de Muzeul Literaturii Române Iași, Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Iași, Societatea Culturală “Junimea 90” și CopyRO – societate de gestiune colectivă a drepturilor de autor.
Juriul, stabilit de Uniunea Scriitorilor din România și format din scriitorii George Bălăița (președinte), Mircea Radu Iacoban, Constantin Dram, Antonio Patras, Daniel Corbu și Liviu Apetroaie, a selectat în prima etapă lucrările trimise de 58 de participanți din țară și diaspora. 15 dintre autorii de proză au intrat în palmares, fiind recompensați cu premiile I, II, III și mențiuni. Lucrările premiate au fost publicate, în Antologia Festivalului-Concurs Național de Proză „Mihail Sadoveanu”, ediția a III-a, 2012, scriitorul Alexa Pașcu fiind prezent în Antologie cu povestirea “Singur în noapte”.
Alexa Pașcu a declarat: “Motto-ul meu, creație proprie, pentru povestirea «Singur în noapte» a fost: Numai cine îndrăznește,/ Aprinde pe cer o stea./ Cine nu, stă și privește/ Către steaua altuia. Cu această ocazie, odată cu mulțumirile mele față de organizatori pentru premiul acordat și salutul fălticenenilor, am propus ca la ediția viitoare să fie cuprins în festival și Fălticeniul, propunere primită cu căldură de organizatori”.
Printre scriitorii invitați la manifestările de la Pașcani s-au numărat George Bălăiță, Gheorghe Schwart, Vasile Spiridon, Petru Ursache, Mircea Radu Iacoban, Constantin Dram, Antonio Patras, Ion Holban, Nicolae Crețu, Cassian Maria Spiridon, Mario Castro Navarrete, Ion Muscalu, Constantin Parascan, Lucian Vasiliu, Daniel Corbu, Valentin Talpalaru, artistul fotograf Marcel Gahnița. Actorul Dionisie Vitcu a prezentat un moment artistic, precum și alte personalități publice și culturale.
Evenimentul a fost susținut de Consiliul Județean și Primăria Iași, Primăria și Casa de Cultură “Mihail Sadoveanu” Pașcani.