„Cultura unește Bucovina”

Scriitoarea Luminița Aldea a lansat romanele „Acasă” și „Ce dulci sunt fructele amare”, la Librăria Cărturești

Participare numeroasă la lansarea volumelor semnate de Luminița Aldea
Participare numeroasă la lansarea volumelor semnate de Luminița Aldea

Scriitoarea Luminița Aldea și-a lansat miercuri, la Librăria Cărturești din Iulius Mall Suceava, romanele „Acasă” și „Ce dulci sunt fructele amare”.
Evenimentul s-a bucurat de un mare interes, suceveni, și nu numai, fiind alături de autoare, de Luminița Aldea, la împlinirea unui vis al ei, acela de a-și vedea scoase de sub tipar cărțile la care a lucrat ani de zile. Acțiunea de la Cărturești, „un adevărat templu al culturii”, așa cum l-a numit dr. Ioan Iețcu, s-a înscris în programul Zilelor Sucevei.
Au cunoscut cărțile și apoi pe autoare
Cărțile au fost scoase de sub tipar în cadrul campaniei „Cultura unește Bucovina”, care se desfășoară în perioada 1 februarie – 1 iulie. Moderatoarea acțiunii a fost jurnalista Adriana Dascălu Bulină, care, pe rând, a invitat la microfon mai mulți oameni care să vorbească despre cărțile Luminiței Aldea (născută la Mălini), persoane care îi citiseră romanele, dar care, majoritatea, nu o cunoșteau personal pe autoare.
Este și cazul profesoarei Viorica Petrovici, membră a Uniunii Scriitorilor din România, care într-un maraton de opt zile a citit cele patru volume „Acasă” și cele două volume „Ce dulci sunt fructele amare” ale Luminiței Aldea, fără însă a o cunoaște pe autoarea. Întâlnirea lor a avut loc cu puțin timp înainte de lansare. „În romanul «Acasă», tema centrală este abandonul. Personajul principal este un copil crescut la casa de copii. Regăsim lipsa de iubire, trauma fizică și psihică, ce lasă urme adânci în această ființă, în acest personaj, în care ucide inocența, frumusețea, copilăria. Este o luptă pentru existență. Mi se pare a fi o similitudine între acest univers al leagănului de copii, cu ceea ce a fost comunismul: încolonare, uniformizare, lipsa de a te putea exprima liber. Totul era un fel de ordine cenușie”, a spus Viorica Petrovici.
Un tată în lacrimi de bucurie
În fața autoarei, pe un scaun din primul rând, s-a aflat pe tot parcursul evenimentului cultural tatăl Luminiței Aldea, Culiță Ungureanu, despre care profesoara Viorica Petrovici a spus: „Am în față imaginea unei icoane”. Profund emoționat, tatăl scriitoarei cu greu și-a putut stăpâni lacrimile, care nu izvorau din suferință, ci din preaplinul sufletului, din bucuria de a-și vedea fiica fericită, de a participa la un moment înălțător din viața dragei lui Luminița. Întreaga manifestare a fost una emoționantă, pentru că majoritatea celor prezenți erau o părticică din povestea Luminiței Aldea.
Nicoleta Daneliuc: „Nimic nu este imposibil de realizat dacă suntem uniți”
Inițiatoarea Campaniei „Cultura unește Bucovina” a fost Nicoleta Daneliuc, care a povestit că totul a pornit de la o idee, de acum trei ani, „o provocare mare, aceea de a edita o carte. Părea utopic, dar cu o echipă de oameni care s-au oferit să ne ajute, am reușit”.
Îndemnul Nicoletei Daneliuc este acela că „nimic nu este imposibil de realizat, dacă suntem uniți, dacă găsim oameni care să creadă într-o idee, într-un proiect”.
Angela Zarojanu, președinta AsociațieiSEVA, s-a declarat onorată să facă parte din echipa Campaniei „Cultura unește Bucovina”, spunând că visele pot deveni realitate, atunci când oamenii își dau mâna pentru un lucru nobil.
Brîndușa Sorina Bialy a fost și ea printre primii oameni care au pus bazele acestui proiect, căruia, inițial, nu-i dădea șanse, dar pe care după ce a lecturat, trăit și vizualizat cărțile, l-a privit ca pe un dar pe care sufletul Luminiței Aldea îl merită pe deplin.
Radu Ianovici și Mihaela Haifer, membri în comitetul de campanie, au reușit să îi facă pe rădăuțeni să rezoneze și să își aducă o importantă contribuție în acest proiect.
Adrian Turculeț, membru în cadrul echipei campaniei, i-a dăruit Luminiței Aldea, din partea Digital Birotics & Service Suceava, un laptop de ziua ei, pe 14 iunie, pentru a-și putea continua truda de scriitor.
„Acasă nu este un loc, ci este o trăire, în care te simți tu însuți”
Printre persoanele invitate să vorbească despre cărțile Luminiței Aldea s-au numărat și profesoare Paula Ciobîcă și Viorica Coroamă, care au realizat și recenziile celor două romane.
„Acasă nu este un loc, ci este o trăire, în care te simți tu însuți”, „Luminița Aldea nu părăsește niciodată «lumina» și albastrul apare în scrierile autoarei și atunci când vorbește de libertate, de cer, de iubire, de durere, dar și atunci când apar regretele sau dorul îți mistuie sufletul”, sunt doar câteva din remarcile făcute de cele două invitate. Printre sponsorii care s-au aflat la lansare și care au luat cuvântul s-au aflat și Cătălin Nechifor, Adriana Zgabei, Daniel Tănase, Cristina David și Dumitru Amariei. Unul dintre sponsori, care nu a putut fi prezent la lansare și care a solicitat să nu fie trecut pe lista sponsorilor, a fost Otto Hallabrin, reprezentatul Biroului Informațional al Regiunii Schwaben, căruia organizatorii campaniei îi mulțumesc.
Unul dintre sponsorii absenți de la lansare a fost Gheorghe Negură, șeful Ocolului Silvic Dolhasca, care este și personaj în primul roman al Luminiței Aldea, ”Nisipuri mișcătoare”.
Luminița Aldea: „Este un miracol”
„Este un miracol”, a spus Luminița Aldea, profund emoționată și fericită că un număr atât de mare de oameni s-au adunat la lansarea cărților ce-i poartă semnătura. Ea a mulțumit echipei care s-a ocupat de Campania „Cultura unește Bucovina”, dar și sponsorilor fără de care acest proiect nu se putea concretiza. Luminița Aldea a vorbit puțin despre cel de-al treilea roman, „Ce dulci sunt fructele amare”, aflat în manuscris din anul 2011, despre care a spus că este o alegorie, în care fiecare personaj reprezintă altceva decât e în realitate.
Uniți de cultură
Și-au unit eforturile și au ajutat-o pe scriitoare să-și vadă un vis împlinit, acela de a putea bucura publicul cu scrierile ei, Asociația Multicare Suceava, AsociațiaKontrast-E Suceava,AsociațiaSEVA Suceava,Asociația SAVE Suceava, Asociația de Părinți a Școlii Nr. 4 “Regina Elisabeta” Rădăuțiși Televiziunea Intermedia Suceava.
Sufletul acestei campanii culturale, Nicoleta Daneliuc, ne-a spus că „datorită succesului avut de această campanie, afost editată și placheta «Pasărea de hârtie», care conține cele mai frumoase poezii ale autoarei, pe ale cărei versuriau fost creionateschițerealizate deelevi ai Colegiului de Artă «Ciprian Porumbescu» Suceava, coordonați de profesoara Camelia Rusu Sadovei”.
Merită aprecieri
Pe parcursul celor 5 luni de campanie, cărțile Luminței Aldea au fost citite de zeci de suceveni și nu numai, au fost adunate impresii pe pagina de Facebook dedicată campaniei, au fost identificați sponsori cu ajutorul cărora a fost adunată suma necesară editării cărților Luminiței Aldea, alăturându-se acestei idei din ce în ce mai multe persoane și instituții. Cine a reușit să citească vreuna din cărțile Luminiței Aldea și-a dorit să aibă și cărțile în biblioteca personală.
„Le mulțumim pe această cale tuturor sponsorilor (ale căror nume se regăsesc la finalul celor două romane), cu ajutorul cărora această campanie și-a atins scopul, prin finalizarea proiectului de tipărire a cărților Luminiței Aldea. Îi mulțumim Cristinei Nistor, masterand la Universitatea de Artă George Enescu din Iași, pentru grafica romanului «Ce dulci sunt fructele amare» șiprofesoarei Camelia Rusu Sadovei, pentru grafica romanului «Acasă». Le mulțumim profesoarelor Paula Ciobîcă și Viorica Coroamă, pentru recenziile celor două romane, lui Dumitru Amariei, pentru corectura cărții «Acasă», mulțumim Tipografiei Mușatinii, cu sprijinul căreia aceste cărți au văzut lumina tiparului, mulțumim Club Rotary Bucovina, pentru întregul sprijin acordat, Irinei Mihaluță, pentru concepția afișelor și invitațiilor și Iulius Mall Suceava, pentru editarea acestora. Librăriei Cărturești și Cristinei Iacob le mulțumim pentru găzduirea primei lansări a cărților Luminiței Aldea”, a completat Nicoleta Daneliuc.
Evenimentul de miercuri a fost sprijinit de sponsorii SC Cozonac Bujor Suceava, Cofetăria Tosca, Flower by Bia Fălticeni, Aqua Carpatica și Oriflame Suceava.

Recomandări

Zilele Culturii Fălticenene 2025 – Un festival al valorilor culturale, al recunoștinței și al excelenței locale

Zilele Culturii Fălticenene 2025 - Un festival al valorilor culturale, al recunoștinței și al excelenței locale
Zilele Culturii Fălticenene 2025 - Un festival al valorilor culturale, al recunoștinței și al excelenței locale

Scriitoarea Luminița Aldea, invitată de onoare la Zilele Culturii Fălticenene. Lansează romanul „Nisipuri mișcătoare”