Guvernul regiunii britanice Scoția solicită negocieri urgente cu Uniunea Europeană pentru a reuși menținerea în comunitatea europeană în pofida ieșirii Marii Britanii și analizează posibilitatea organizării unui nou referendum proindependență, a anunțat premierul scoțian, Nicola Sturgeon, citat de Mediafax.
„Guvernul Scoției solicită negocieri urgente cu Bruxellesul pentru a-și menține locul în Uniunea Europeană”, a afirmat Nicola Sturgeon după o ședință de guvern organizată sâmbătă la Edinburgh.
„De asemenea, Executivul scoțian analizează actualul cadru legislativ în scopul convocării unui nou referendum pe tema independenței regiunii”, a spus Nicola Sturgeon.
În prezent, Scoția este o regiune cu statut semiautonom în cadrul Marii Britanii.Membrii Guvernului scoțian s-au reunit sâmbătă, într-o ședință de urgență, pentru a stabili viitorul pas în sensul organizării unui referendum pentru obținerea independenței față de Marea Britanie.
Scoția, care are cinci milioane de locuitori, speră că va putea rămâne membră UE dacă se va desprinde de Marea Britanie înainte ca această țară să părăsească Blocul comunitar. Locuitorii Scoției au votat într-un raport de 62 la 38% în favoarea rămânerii Marii Britanii în UE, dar majoritatea cetățenilor britanici au stabilit ieșirea din comunitatea europeană.
Unii politicieni europeni au declarat că Scoția trebuie admisă rapid în Uniunea Europeană. „Europa este deschisă spre admiterea de noi state membre. Acest lucru este absolut clar”, a declarat Manfred Weber, liderul grupului Partidului Popular European din Parlamentul European.





