Scoția este una dintre țările constituente ale Regatului Unit al Marii Britanii, ocupând partea de nord a insulei britanice. La sud se mărginește cu Anglia, la est cu Marea Nordului, la nord și vest cu Oceanul Atlantic, iar la sud-vest se află Marea Irlandeză. Pe lângă teritoriul principal, Scoția include și aproximativ 790 de insule.
Clanurile, „piatra de temelie” a societății scoțiene, nu mai au putere politică, dar au reușit, de-a lungul timpului, să își păstreze importanța simbolică. Inițial, clanul era format dintr-o familie numeroasă, care avea un singur lider. Având la temelie asocierea cu apartenența la un grup puternic, scoțienii au devenit un popor a cărui mândrie națională reprezintă una dintre cele mai puternice valori.
Orașul care atrage cei mai mulți turiști este Edinburgh, capitala Scoției și, totodată, unul dintre cele mai importante centre comerciale din Europa. Potrivit dovezilor arheologice, Castle Rock, o zonă vulcanică în Edinburgh, a fost locuită încă din Epoca de Bronz (anul 1000 înainte de Cristos). Acolo a fost ridicat Castelul Edinburgh – fortăreața regală a Scoției. În interiorul castelului se află capela St. Margaret, realizată în secolul al XI-lea – cea mai veche construcție din Edinburgh. Totodată, în interiorul castelului se află expuse bijuteriile coroanei Scoției. Un alt punct de atracție al zonei este Palatul Holyroodhouse. Zona Castle Rock este legată de acest palat prin drumul cunoscut sub numele de „Royal Mile”, un adevărat „ghid” prin istoria arhitecturală scoțiană. Holyroodhouse este în prezent rezidență regală și, de cele mai multe ori, este deschis publicului vizitator. Însă turiștii care vizitează Edinburgh nu pot pierde ocazia de a vedea dealul Calton, care se înalță falnic în zona de est a Străzii Princes. Acesta este locul care oferă una dintre cele mai bune priveliști asupra întregului oraș, o panoramă care include castelul Edinburgh, dealul Arthur’s Seat, estuarul Forth, complexul de locuințe New Town și Strada Princes, pe întreaga sa lungime.
Glasgow este cel mai elocvent exemplu al arhitecturii victoriene
Bineînțeles, în cadrul unei vizite în Scoția nu poate fi ratat cel mai mare oraș al țării – Glasgow – care oferă vizitatorilor cel mai elocvent exemplu al arhitecturii în stil victorian. Orașul se întinde pe ambele maluri ale râului Clyde. Dezvoltarea comercială a comunității locale a început odată cu uniunea Scoției cu Anglia, în 1707. Deschiderea către comerț, care s-a produs în secolul al XVIII-lea, bazându-se în special pe tabac, zahăr și bumbac, a condus la o explozie demografică. De la începutul secolului al XIX-lea, Glasgow s-a transformat într-un oraș industrial înfloritor, concentrat pe prelucrarea fierului și a oțelului, precum și pe fabricarea de ambarcațiuni. Până în secolul al XX-lea, Glasgow devenise „Al doilea oraș al Imperiului Britanic”. Însă, după al doilea război mondial, orașul a decăzut din punct de vedere industrial și economic, în cea mai mare parte din cauza raidurilor aeriene ale germanilor. Dezvoltarea industrială nu a mai atins niciodată cotele dinainte de 1940. Cu toate acestea, Glasgow este considerat în prezent un centru cultural și turistic de excepție. Printre atracții se numără Piața George, aflată în inima orașului, pe bancul nordic al râului Clyde. Urmează Catedrala Glasgow, construită în secolul al XV-lea, care reprezintă cea mai veche construcție (1471) din oraș. Însă câteva secțiuni ale clădirii au fost ridicate în secolul al XII-lea. Plină de expoziții și galerii de artă, Catedrala Glasgow are în prezent statutul de muzeu.
Orașul găzduiește, totodată, numeroase muzee și galerii de artă. Dintre acestea trebuie menționate Galeria de Artă Glasgow și Muzeul Kelvingrove, care atrag în fiecare aproape un milion de vizitatori. De asemenea, în oraș se găsesc Muzeul Transporturilor, Muzeul Hunterian (cel mai vechi muzeu public din Scoția), Muzeul de Artă Religioasă St. Mungo, Palatul Poporului, Casa Tenement și castelul Haggs.
Monstrul din Loch Ness, o legendă profitabilă
Loch Ness, zona cea mai înaltă a Scoției, include faimosul lac Loch Ness. Potrivit legendei, acolo trăiește un monstru pe care localnicii au început să îl numească Nessie. Însă regiunea nu atrage turiștii doar datorită acestui mit, ci și pentru combinația perfectă de munți, văi, chei și lacuri care împreună dau impresia unui tărâm de vis.
Se spune că prima apariție a lui Nessie a avut loc în anul 565. Lucrurile s-au liniștit apoi până în anii 1930, când doi scoțieni au văzut „un animal enorm rostogolindu-se la suprafața apei”. De aici au apărut numeroase povești, multe dintre ele ajungând chiar și în ziarele de peste ocean.
În prezent, o pare parte din dezvoltarea turistică și economică a regiunii se datorează acestui mit, care atrage vizitatori din toate colțurile lumii. Astfel, printre atracții se numără Muzeul Monstrului din Loch Ness, înființat în 1980, care include și o replică fantezistă a lui Nessie. În sălile muzeului este prezentată povestea monstrului începând din 565, conținând mărturii scrise ale celor care l-au văzut, fotografii și expoziții audio-video. Bineînțeles, din Loch Ness nu lipsesc companiile care pun la dispoziția curioșilor diferite ambarcațiuni, pentru explorarea lacului misterios.
(Click News)




