Vinerea neagră

Scos cu jandarmii de la proces și amendat de două ori în câteva minute



Un bărbat în vârstă de 65 de ani din comuna suceveană Dărmănești a trăit unele dintre cele mai negre minute ale sale în cursul zilei de vineri. Prezent la Judecătoria Suceava, unde este parte într-un dosar care privește anumite probleme de ordin funciar, Necolaie Briniuc s-a transformat în scurt timp într-o adevărată oaie neagră. Totul a plecat de la nemulțumirile sale vizavi de modul cum se derulează procesul, iar faptul că l-a insultat pe judecătorul care analiza dosarul i-a adus o amendă de 200 de lei. Înfuriat la culme, Briniuc a continuat să facă scandal în sala de judecată, motiv pentru care s-a cerut evacuarea sa. Jandarmii de serviciu de la Palatul de Justiție au îndeplinit cererea judecătorului, numai că scandalul a continuat și pe holurile instanțelor de judecată. Scandalul de pe holuri i-a mai adus lui Necolaie Briniuc un „premiu”, și tot de 200 de lei, pentru tulburarea liniștii și ordinii publice. Nu este pentru prima dată când bărbatul este în centrul unor astfel de evenimente, dar de cele mai multe ori s-a reușit calmarea sa înainte ca lucrurile să degenereze, așa cum s-a întâmplat vineri.