Scorul cât IQ-ul!



Acum, când scriu rubrica asta, mai sunt ore bune până la returul dintre Manchester United și Real Madrid, și cred că vă imaginați ce e în sufletul meu. Speranța de calificare în semifinalăeste intactă și cred căReal poate oferi și spectacolul mereu așteptat de la ea, și calificarea în semifinală. La ora când dv veți citi ce scriu eu aici, vom ști cu toții ce s-a întâmplat. Deocamdată,însă, avem drept suport pentru comentarii primele două „duble” din sferturile de finală, cele care le-au trimis în semifinale pe Paris Saint Germain și Borussia Dortmund, ambele putând fi considerate surprize. Pe mine m-a încântat jocul avântat, ofensiv, din toate cele 6 meciuri disputate până acum, cu un total de 29 de goluri! Rețineți că e vorba de sferturi de finală în cea mai tare cupăinternațională dinlume! Cel mai mic scor de până acum a fost 1-2, dar au fost și un 3-3, un 4-2, un 1-4! Ce mai, o încântare, artăpură! Cu acest prilej, mi-am amintit de declarația unui neisprăvit ajuns (în altă parte nu l-ar fi lăsat nici să le curețe ghetele!) chiar căpitanul echipei România, numitul Nicușor Stanciu, care după mizeria de meci cu Columbia a grohăit: „Sunt convins că la CE meciurile vor fi mult mai strânse, nimeni nu se va hazarda să atace!” Auzi și te sperii. Și nu pricepi. Și te întrebi dacă neisprăviții ăștia sunt proști din naștere sau îi tâmpește pe drum sistemul. Ăsta în care toți căcănarii devin președinți, arbitri, antrenori. Și care au minte doar de 0-0. Adică atât cât le e și IQ-ul! Te mai întrebi și dacă la ora când se joacă în Champions’ League, ăștia, hrăniți cu mămăligă în copilărie și educați cu manele în adolescență, se uită la meciuri sau se injectează prin cluburi. Cum naiba să ne mai mirăm că nici măcar unul n-ajunge la echipe mari, dacă în tâmpenia lor ei visează numai scoruri de 0-0, în timp ce ăia joacă doar pentru 4-2, 3-3, 4-1…



Recomandări