Scor fluviu sub Vezuviu?



Meciul de azi de la Napoli nu se anunță a fi sub cele mai bune auspicii pentru Steaua. Mă refer strict la fotbal, nu la agitația din jurul ultrașilor. Că unii dintre cei care au încasat-o la București vor dori să se răzbune, asta e de așteptat. Iar cei care vor pătimi nu e sigur că au avut de-a face cu incidentele de la meciul tur, dar lucrurile merg strâmb când e vorba de vendetta. Să ne întoarcem la fotbal… Până la etapa de acum câteva zile, impresia mea era că, dacă Napoli va dori neapărat calificarea, o va obține. Nu eram foarte convins că își dorește, fiindcă mereu a menajat titulari în jocurile din Liga Europa. Campionatul a fost obiectivul numărul 1, iar acum, în preajma minivacanței de iarnă, Napoli se află pe locurile 2-3, la egalitate cu Juve! Se întrevede posibilitatea unei participări în Liga Campionilor, ceea ce ar fi aur curat pentru fosta echipă a lui Maradona. Foarte probabil, în Liga Europa au mers la două capete și, dacă tot au păstrat șanse de calificare până la ultimul meci, îi vor acorda ceva mai mare atenție. Mai mult, la victoria de duminică de la Genoa, întreaga linie de apărare a luat cartonaș galben și va fi suspendată pentru etapa următoare. Deci nu se mai pune problema unei eventuale menajări a acestor jucători, partida cu Steaua devenind pentru ei ultima din acest an. Nota bene, niciunul dintre aceștia nu a jucat la București: Aronica, Cannavaro, Campagnaro. Ca să nu mai punem la socoteală faptul că Lavezzi și Hamșik au început atunci meciul pe bancă! Deci diseară Steaua va avea în față cea mai expertă echipă a lui Napoli. La nivel motivațional, veștile proaste nu se opresc aici. Orgoliul recunoscut al napoletanilor este gâdilat de faptul că întreaga Italie așteaptă calificarea sa, ceea ce ar însemna puncte vitale în clasamentul coeficienților UEFA, unde se dă o bătălie la baionetă cu Germania. Apoi, închipuiți-vă cum s-ar umfla în pene sudiștii dacă echipa lor ar fi singura din cizmă care ar merge mai departe în Liga Europa, după ce Palermo, Sampdoria și mai ales Juve au capotat rând pe rând!
Dincoace, la noi, ce vedem? Steaua se prezintă fără Tănase, singurul jucător care mai putea depăși un adversar cu mingea la picior și care mai putea da o pasă filtrantă. Tare mi-e teamă că Steaua va plânge după punctele irosite aiurea cu Liverpool…