Decizie finală

Școlile din Suceava, scutite de plata taxei de salubrizare



– Consiliul Local Suceava a aprobat, în ședința de ieri, introducerea taxei unice de salubrizare
– Instituțiile publice și cele școlare, finanțate de la bugetul local, sunt scutite de la plata acestei taxe
– Pensionarii cu venituri foarte mici vor plăti doar jumătate din valoarea taxei
Consiliul Local Suceava a aprobat, în ședința de ieri, introducerea taxei unice de salubrizare. Prin această decizie, asociațiile de proprietari sunt scutite de orice responsabilitate în ceea ce privește salubrizarea municipiului, Primăria fiind cea care, de la 1 ianuarie 2007, se va ocupa de curățenia din oraș. Proiectul propus inițial de conducerea Primăriei Suceava, în care este prevăzută o taxă lunară de 2,5 RON de persoană pentru persoane fizice și 5 RON pentru fiecare angajat pentru persoane juridice, a fost aprobat cu o serie de amendamente.
Astfel, la propunerea consilierului local Niculai Barbă, toate unitățile școlare din Suceava, indiferent dacă obțin sau nu venituri extrabugetare, dar care, conform legii, sunt finanțate de la bugetul local, sunt scutite de la plata taxei de salubrizare. În proiectul aprobat sunt prevăzute și alte categorii de persoane fizice și juridice scutite de la plata acestei taxe precum: persoanele cu grad de invaliditate 1 sau 2, veteranii de război, persoanele persecutate din motive politice și etnice, Primăria municipiului Suceava, instituțiile bugetare finanțate integral de la bugetul local, cultele religioase recunoscute în România și organizațiile umanitare care au ca unică activitate întreținerea și funcționarea căminelor de bătrâni și a caselor pentru ocrotirea copiilor.
Persoanele cu dosar întocmit de Direcția de Asistență Socială, ale căror venituri sunt sub venitul minim garantat pe membru de familie, vor beneficia de o scutire de 50% a plății taxei de salubrizare. La propunerea consilierului local Cristina Iordăchel, pe această listă a celor care vor beneficia de reducere la jumătate a taxei au fost adăugați și pensionarii cu venituri sub venitul minim garantat. Același consilier a introdus amendamentul conform căruia spitalele din municipiul Suceava nu vor plăti taxă de salubrizare pentru nici unul dintre bolnavii internați, indiferent dacă aceștia sunt sau nu din Suceava.
Consilierul local Aurel Steiciuc a propus ca societățile și agenții economici din Suceava să plătească cei 5 RON lunar numai pentru fiecare angajat cu contract individual de muncă, pe perioadă determinată sau nedeterminată.
– Amenzi usturătoare pentru cei care depun o declarație falsă privind numărul de persoane pentru care trebuie să plătească taxă
Stabilirea taxei de salubrizare datorate pentru persoanele fizice și pentru persoanele juridice se face pe baza declarației de impunere a acestora, termenul de depunere a declarației fiind data de 31 ianuarie a fiecărui an. Depunerea unei declarații false privind numărul de persoane pentru care trebuie să plătească taxă, nedepunerea declarației sau a declarației rectificative, precum și depunerea acestora după termenul stabilit se sancționează cu amendă contravențională cuprinsă între 100 RON și 2.500 RON.
Taxa unică de salubrizare va putea fi plătită, la casieria Primăriei, în patru rate, cu termene până la 15 martie, 15 iunie, 15 septembrie, respectiv 15 noiembrie. Sucevenii care vor plăti integral această taxă până la 15 martie 2007 vor beneficia de o reducere de 10%. Neplata taxei la termenele stabilite atrage după sine plata unor penalități. Sucevenii care probează cu documente de tipul: viză de frontieră, viză flotant, acte de încorporare, adeverințe de internare în spitale etc., din care rezultă că au lipsit din localitate consecutiv cel puți 16 zile dintr-o lună calendaristică, vor beneficia de o recalculare a taxei datorate. Se va proceda în același mod și pentru persoanele juridice, în situațiile în care vor proba cu documente justificative că au angajați care nu desfășoară activități în municipiul Suceava.



Recomandări

Liderul clubului moto Thracvm RC Suceava, Gabriel Gîngă: Peste 90 la sută dintre motocicliștii suceveni își asumă donarea de organe post-mortem