MĂSURI

Școlile din mediul rural riscă să rămână fără calculatoarele primite de la MEC

Școlile din mediul rural care au fost dotate de Ministerul Educației și Cercetării cu calculatoare pentru laboratorul de informatică riscă să-și piardă aparatura, „dacă vor ține calculatoarele pe post de mobilier”, așa cum a declarat adjunctul IȘJ Vasile Monacu. Avertizarea vine din partea Ministerului Educației și Cercetării și a fost transmisă în toate școlile sucevene din mediul rural. Vasile Monacu a mai precizat că „există semnale că în unele școli tehnica de calcul nu este folosită ritmic în ore, cu elevii, și atrag atenția profesorilor să utilizeze calculatoarele și softurile aflate în dotarea școlilor, pentru că în caz contrar ele vor fi luate și transferate altor școli unde să se lucreze pe ele”. La Suceava, peste 110 instituții de învățământ din mediul rural au fost dotate de către Ministerul Educației și Cercetării cu aparatura necesară unui laborator de informatică.

Recomandări

Primarul din Poiana Stampei, Viluț Mezdrea, a semnat contractul pentru construcția unei noi școli în comună

Recunoaștere națională pentru Monica Georgeta Colban, directoarea școlii din Vatra Moldoviței, la Gala „Profesorul Anului din mediul rural”

Apreciere națională pentru Monica Georgeta Colban, directoarea școlii din Vatra Moldoviței, la Gala „Profesorul Anului din mediul rural”

Comunități mai puternice, școli mai bine pregătite, acces îmbunătățit la servicii medicale – impactul sponsorizărilor EGGER în 2025

Sala de sport de la Școala Regina Elisabeta, proiect de 157.000 de euro finanțat de EGGER

Un proiect pentru prevenirea violenței în școli propulsează un elev sucevean în competiția națională „Tânărul Ambasador”

DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE ȘI ECHIPAMENTE DIGITALE A ȘCOLII GIMNAZIALE PANACI, COMUNA PANACI, JUD. SUCEAVA