Multă sudoare varsă țăranul pentru a-și cultiva ogorul – pregătește boii, ară, seamănă, înfruntă greutățile iernii, sapă șanțuri adânci pentru ca apa prisositoare să se scurgă, face atâtea și atâtea lucrări necesare și obositoare. Toate însă sunt făcute cu bunăvoință de țăran, cu o singură nădejde: că atunci când va veni vara va secera grâul auriu, își va umple hambarele cu roade bogate, se va bucura de recolta îmbelșugată.
Aceasta o spun pentru a-i mângâia și a-i încuraja pe cei care se trudesc pentru cucerirea virtuții. Dacă țăranul se nevoiește atâta pentru a avea câștig în viața aceasta, cu atât mai mult trebuie noi să ridicăm cu bărbăție povara greutăților și a necazurilor, pentru a câștiga viața veșnică.
Dacă țăranul luptă pentru o nădejde nu numai trecătoare, dar și nesigură, căci, adeseori, după atâtea eforturi, o boală, o invazie de lăcuste, o grindină sau vreo altă nenorocire poate distruge toată recolta, în viața creștinului însă nu se întâmplă la fel. Nădejdea lui este sigură și veșnică. Căci n-are a se teme nici de condițiile vremii, nici primejdii sau moartea nu e nevoie să le înfrunte, iar pentru necazurile și ispitele pe care le rabdă va lua și răsplată bogată. Tocmai de aceea și Apostolul Pavel ne povățuiește nu numai să răbdăm, ci să ne și bucurăm de încercările care vin peste noi. Să nu trecem cu ușurință peste povața Apostolului. S-o cercetăm cu atenție, pentru că ne învață cu multă înțelepciune. Care este cel mai profund înțeles al ei? Apostolii au străbătut lumea-n lung și-n lat, dezrădăcinând rătăcirea idolatră și răspândind pretutindeni adevărul evanghelic. Au descurajat orice fărădelege, au curățat murdăria păcatului și i-au învățat pe creștini să nu aibă nici o legătură cu idolii, ci să-L adore pe singurul Dumnezeu adevărat. Purtătorii tradițiilor idolatre s-au răsculat. Împărații și domnitorii au arătat severitate incredibilă, poporul se afla în tulburare, judecătorii pedepseau cu asprime. Vrăjmașii lui Hristos au predicat război total împotriva credincioșilor Lui. Prigoane, arestări, exiluri, amenințări, torturi cumplite, morți dureroase… Lumea întreagă semăna cu o mare furtunoasă, care provoca naufragii repetate. Pe toate acestea apostolii le-au răbdat pentru a-L face cunoscut pe Hristos.
Creștinul care se împuținează la suflet în fața necazurilor nu se poate înviora și mulțumi numai cu nădejdea bunătăților viitoare. Ce face deci Apostolul Pavel? Spune că ispitele și necazurile sunt pricini de bucurie și laudă și, totodată, amintește că prin jertfa pe Cruce a Domnului am câștigat multe și neprețuite bunătăți fără să ne chinuim, fără să trudim, fără să asudăm. Fără probleme, fără necazuri, fără boli, fără întristări, ce-ar face omul? S-ar deda desfrâului și beției, s-ar târî prin mocirlă precum porcul, ar uita cu desăvârșire de Dumnezeu și de poruncile Lui. Așa, însă, nevoințele și temerile, necazurile și încercările îl mențin într-o oarecare stare de veghe, îi devin școli de filosofie, exerciții ale sufletului. Necazurile și întristările nu sunt pricini de întristare, ci de laudă și bucurie. De altfel, necazurile sunt trimise de Dumnezeu cu înțelepciune.
Cunoscând toate acestea, fraților, să ridicăm cu bărbăție povara suferințelor care ne cuprind, pentru că Dumnezeu le îngăduie spre folosul nostru. Când nenorocirile ne lovesc, să nu ne tulburăm, să nu ne împuținăm la suflet, să nu ne văităm. Să le primim ca pe niște daruri cerești, ca pe niște binefaceri dumnezeiești și să-L slăvim pe Domnul. Astfel, și în această viață scurtă vom fi liniștiți și mulțumiți, dar și în cea de dincolo, cea veșnică, ne vom desfăta de bunătățile nestricăcioase, cu harul și iubirea de oameni ale lui Iisus Hristos.
(Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele vieții)
sursa: www.ziarullumina.ro