Reprezentanții unora dintre cele mai apreciate școli din străinătate vor organiza întâlniri personale cu elevii suceveni interesați de programe liceale de studiu sau de tabere de limbi străine în afara țării, dar și cu părinții acestora.
Pe 27 februarie, la ora 18.00, la Hotel Continental, reprezentanți ai acestor școli din Europa și experți educaționali vor sta la dispoziția elevilor și părinților, evenimentul fiind organizat de consultantul numărul 1 pentru studii în străinătate din România – IntegralEdu.
Liceele participante la evenimentul denumit „Top Education Tour” sunt: Aiglon College – colegiu elvețian care oferă oportunități pentru elevii cu vârste între 11-18 ani să dobândească o pregătire ce le va garanta diploma de bacalaureat internațional, Cambridge Education Group – grup de școli de elită, cu centre de tip colegiu, destinate elevilor cu vârstă de minim 14 ani, și Sidcot School – o școală tipic britanică, situată în apropiere de Bristol.
Potrivit organizatorilor, „scopul acestui eveniment este de a aduce reprezentanții unora din cele mai bune sisteme educaționale din lume față în față cu elevii din Suceava și să prezinte familiilor acestora oportunitățile de studiu, condițiile de eligibilitate și de admitere. Evenimentul constă într-o serie de prezentări și seminarii în cadrul cărora elevii și părinții se vor familiariza cu programele de studiu și programele de formare lingvistică în Europa”.
Consultanții IntegralEdu vor furniza informații utile cu privire la cel mai potrivit mod de a alege un liceu în străinătate, care sunt cele mai bune programe educaționale pentru copii, cerințele de admitere și taxele de școlarizare.
Consultanța e gratuită
Pentru elevi vor fi prezentate și oportunitățile de tabere de limbi străine, în străinătate. Candidații vor avea posibilitatea de a alege din timp cel mai bun curs pentru ei și să își rezerve vacanța în centrul de limbi străine preferat, unde concurența internațională este mare și locurile sunt ocupate foarte repede.
Acest eveniment educațional este parte din programul celui mai mare târg de consultanță educațională din România „World Education” și are rolul de aveni în sprijinul elevilor ambițioși din afara Bucureștiului cu informații importante și oportunități de a studia în școli de elită din străinătate. Misiunea principală a proiectului „World Education”, organizat de IntegralEdu, este să aducă mai aproape sistemele occidentale de învățământ de familiile și candidații din România.
Evenimentul este special conceput pentru toți elevii cu vârste cuprinse între 8 și 18 ani care doresc să obțină o diplomă occidentală de liceu și care doresc să-și asigure admiterea la o universitate internațională de top.
Serviciile de consultanță educațională sunt gratuite, iar intrarea la eveniment este liberă pentru toți cei care doresc să beneficieze de această oportunitate. Candidații se pot înscrie în avans pentru întâlniri individuale pe http://www.integraledu.ro/index.php?mod=top_education_tour.